Statul chinez se opune acţiunilor militare de orice fel în zona economică exclusivă a Chinei, din partea oricărui stat, fără o aprobare prealabilă, a subliniat la 26 noiembrie purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Hong Lei.
Coreea de Sud şi Statele Unite au declarat anterior că în replică la schimbul de focuri între Coreea de Nord şi Coreea de Sud, vor organiza la finele acestei luni în Marea Galbenă exerciţii militare comune, la care va participa Portavionul american "George Washington".
Întrebat de actuala situaţie din Peninsula Coreeană, Hong Lei o caracterizează ca fiind foarte complicată şi sensibilă. Ca atare, părţile în cauză trebuie să-şi păstreze calmul şi reţinerea, să întreprindă acţiuni favorabile detensionării situaţiei, pentru menţinerea păcii şi stabilităţii din regiune şi să nu acţioneze în sens contrar.