Versiunea în limba engleză a revistei Forbes a publicat joi, clasamentul pe 2010 al celor mai puternice persoane din lume. Astfel, preşedintele Chinei, Hu Jintao, este considerat cel mai puternic om din lume, devansându-l pe preşedintele american, Barack Obama, care se află pe locul al doilea în acest an.
Pe al treilea loc se află regele Arabiei Saudite, Abdullah bin Abdul Aziz al Saud. Oameni politici, precum premierul Rusiei, Vladimir Putin, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, primul ministru al Marii Britanii, David Cameron, ocupă poziţii în primele zece locuri de pe listă.


][











