Numărul turiştilor chinezi în Statele Unite în intervalul ianuarie-august anul curent a ajuns la 730 de mii, o creştere de peste 30 de procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi va depăşi până la sfârşitul anului cifra rotundă de un milion.
Directorul Administraţiei de Stat pentru Turism din China, Shao Qiwei, a declarat duminică la o conferinţă că potrivit actualei evoluţii, până în anul 2015, schimbul de turişti între cele două ţări va depăşi 5 milioane de persoane, dintre care peste 2 milioane vor fi cetăţeni chinezi care vor vizita SUA. Aşadar, perspectiva de dezvoltare a turismului dintre China şi Statele Unite este încurajatoare.