Conferinţa la nivel înalt consacrată Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului ale ONU a început luni la New York. La acest eveniment deosebit de important au fost prezenţi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon şi liderii de stat sau de guvern din 140 de state.
Menţionăm că în septembrie 2000, reprezentanţii a 189 de state ale lumii au aprobat la Summitul Mileniului organizat de ONU "Declaraţie Mileniului", promitând ca până în anul 2015 să se reducă la jumătate numărul populaţiei sărace faţă de anul 1990 şi alte şapte obiective, cunoscute drept Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului.
Ban Ki-moon a spus că în pofida multor dificultăţi şi îndoieli şi anul 2015 se apropie tot mai mult, obiectivele mileniului se pot realiza.