Duminică, 29 august, este ziua Statelor Federate ale Microneziei din cadrul Expoziţiei Mondiale de la Shanghai. Viceprimarul oraşului Shanghai Tu Guangshao şi vicepreşedintele micronezian Alik Alik au fost prezenţi la ceremonia festivă şi au rostit discursuri.
Viceprimarul Tu a precizat că Micronezia este un bun partener al Chinei din rândul statelor insulare ale Pacificului. El şi-a exprimat convingerea că Expo Shanghai va deveni o nouă platformă care va permite popoarelor lumii să cunoască profund Statele Federate ale Microneziei şi care va crea şanse noi pentru dezvoltarea economiei şi turismului din Micronezia.
La rândul său, vicepreşedintele Alik Alik a declarat că în participarea la Expo Shanghai, Micronezia s-a bucurat de un sprijin puternic din partea guvernului chinez. Micronezia doreşte ca prin acţiunile de demonstrare la expoziţia mondială, vizitatorii să poată avea experienţă de atmosfera culturală şi socială specifică din statele insulare ale Pacificului şi, totodată, să caute şanse de cooperare cu părţi diferite.