Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
O delegaţie comercială română vizitează Shanghai
2010-06-10 17:12:09 cri-1

O delegaţie comercială română în frunte cu secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Maria Pârcălăbescu, care se află în vizită în ţara noastră, a găzduit joi la Shanghai un forum economic, la care au participat circa o sută de reprezentanţi ai firmelor chineze şi române şi ai institutelor guvernamentale din municipiul Shanghai.

Şeful delegaţiei a afirmat în cadrul reuniunii că guvernul de la Bucureşti acordă o mare importanţă dezvoltării relaţiilor cu China şi doreşte să extindă în continuare cooperările bilaterale în diferite domenii. Expoziţia Mondială 2010 reprezintă unul dintre cele mai grandioase evenimente organizate în acest moment în lume şi o platformă bună pentru promovarea activităţilor economice şi comerciale dintre cele două ţări. Delegaţii români şi-au exprimat dorinţa să beneficieze de acest prilej.

Delegaţia a sosit miercuri la Shanghai, după încheierea vizitei sale în Beijing. Potrivit informaţiilor, vineri se va organiza o masă rotundă cu privire la problemele economice şi colaborarea bilaterală în pavilionul României din parcul Expo Shanghai.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China