Premierul chinez, Wen Jiabao s-a întâlnit joi la Beijing cu preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek. Cu acest prilej, şeful guvernului chinez a arătat că lumea se află acum în proces de schimbări profunde şi relaţiile chino-europene se află într-o etapă importantă de dezvoltare. Beijingul sprijină ferm procesul de integrarea Europei şi este convins că Europa este în stare să rezolve prin solidaritate şi cooperare dificultăţile întâlnite pe parcursul relansării economiei. China doreşte să sporească cu partea europeană încrederea reciprocă şi să aprofundeze cooperarea, pentru a promova dezvoltarea relaţiilor multilaterale de parteneriat strategic.
Jerzy Buzek şi-a exprimat mulţumiri pentru sprijinul Chinei faţă de integrarea Europei, declarând că Europa este capabilă să iasă cât mai repede din criza actuală. Consolidarea dialogului europeano-chinez şi extinderea cunoaşterii reciproce dintre populaţiile din cele două părţi reprezintă baza cooperării europeano-chineze. Parlamentul European va desfăşura şi mai multe activităţi favorabile în această direcţie.