Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
A început a doua rundă a dialogului strategic şi economic chino-american
2010-05-24 15:01:48 cri-1

Cea de-a doua rundă a dialogului strategic şi economic chino-american a început luni dimineaţă în Marea Sală a Poporului din Beijing.

Preşedintele chinez, Hu Jintao, a subliniat la ceremonia de deschidere importanţa ca statul chinez şi cel american să susţină direcţia corectă de dezvoltare a relaţiilor, să respecte interesele fundamentale şi preocupările majore ale celeilalte părţi, să menţină schimburile de vizite la toate nivelurile şi să întărească cooperarea în problemele regionale de maxim interes şi în obiectivele globale majore.

El speră că părţile chineză şi americană vor face schimburi sincere în legătură cu marile probleme strategice pe termen lung şi de interes comun şi vor promova colaborarea între ele.

Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat într-un mesaj transmis ceremoniei de deschidere că în calitatea lor de cele mai mari entităţi economice, SUA şi China trebuie să facă eforturi împreună cu membrii G20, pentru promovarea relansării economice globale şi soluţionarea problemei schimbărilor climatului şi a altor probleme regionale şi internaţionale. Dialogul strategic şi economic chino-american ajută la întărirea contactului şi înţelegerii reciproce dintre cele două ţări. SUA doresc să-şi conjuge eforturile cu China pentru intensificarea schimburilor şi cooperării în toate domeniile, promovarea intereselor comune ale celor două state şi dezvoltarea relaţiilor chino-americane de colaborare pozitivă în toate domeniile.

Dialogul este prezidat de vicepremierul Wang Qishan şi consilierul de stat, Dai Bingguo, care îl reprezintă pe preşedintele Chinei, Hu Jintao, alături de secretarul de stat, Hillary Clinton şi ministrul american al Finanţelor, Timothy Geithner, care îl reprezintă pe preşedintele american, Obama.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China