Institutul Confucius din Universitatea Babeş-Bolyai şi Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA), cu colaborarea Ambasadei Republicii Populare Chineze în România organizează luni, 3 mai, cu ocazia deschiderii Expoziţiei Mondiale 2010 de la Shanghai, un vernisaj al expoziţiei de fotografie contemporană „China armonioasă – Aspiraţii şi visuri". Circa o sută de profesori şi studenţi români, între care rectorul UBB, Andrei Marga şi decanul FSEGA, Dumitru Matiş, au participat împreună cu lectorii chinezi ai Institutului Confucius la cereonia de inaugurare a expoziţiei. Evenimentul a avut loc în holul clădirii FSEGA. Sunt atârnate în centrul holului lampioanele roşii în stil chinezesc, aducând aici o atmosferă călduroasă şi sărbătorească. Peste 90 de poze realizate de fotografii artişti chinezi sunt expuse pe pereţi. Având drept subiectul principal dezvoltarea rapidă a economiei chineze în ultimii ani şi ridicarea continuă a nivelului de trai al poporului chinez, ele au stârnit foarte mult interes al tinerilor români.
Domnul Andrei Marga a apreciat într-un discurs rostit în cadrul ceremoniei contribuţiile aduse de Institutul Confucius din UBB la promovarea cooperării româno-chineze în domeniul învăţământului, răspândirea culturii chineze şi predarea limbii chineze în Transilvania. Doamna Feng Shaozhong, director chinez al Institutului Confucius, şi-a exprimat mulţumirea faţă de Hanban (Oficiul Naţional al Consiliului Internaţional de limba chineză din Republica Populară Chineză), Ambasada Chinei la Bucureşti şi UBB. Ea a făcut cu acest prilej şi o prezentare a Expoziţiei Mondiale 2010 de la Shanghai, care se desfăşoară acum în China. După aceea, vizitatorii au vizionat cu mare interes înregistrările-video ale ceremoniei de inaugurare a Expo Shanghai.
Unii profesori francezi şi germani, aflaţi în vizită la UBB, studenţii din China, Uganda, Iran, Coreea de Sud şi Republica Moldova, au venit să vizioneze această expoziţie. Vizitatorii au ascultat explicaţiile în limba engleză ale fotografiilor, oferite de letori chinezi, şi au făcut pozele alături de imaginile minunate ale Chinei.
Vernisajul expoziţiei va dura două săptămâni. Diversele elemente chinezeşti reflectate din fotografiile expuse au deschis prietenilor români o fereastră de cunoaştere pe viu a culturii chineze şi a poporului chinez, mai ales a unei Chine mai moderne, mai puternice şi mai armonioase.