Preşedintele Chinei, Hu Jintao, a purtat miercuri la Beijing convorbiri cu omologul său francez, Nicolas Sarkozy. Cei doi au ajuns la multe opinii comune importante privind dezvoltarea relaţiilor chino-franceze şi a celor dintre China şi UE.
Hu Jintao a spus că ţara noastră doreşte să dezvolte relaţiile de parteneriat strategic la un nivel superior împreună cu partea franceză. El a subliniat importanţa exploatării noilor domenii de colaborare, cum ar fi cele legate de economisirea energiei şi protecţia mediului, noile surse energetice, agricultura şi prelucrarea produselor agricole şi IMM-uri. China dă o înaltă apreciere rolului însemnat jucat de către UE în afacerile internaţionale şi poziţiei constructive susţinute de Franţa în promovarea dezvoltării relaţiilor China-UE, a adăugat Hu Jintao.
La rândul său, Sarkozy a subliniat că în lume există doar o singură Chină. Taiwanul şi Tibetul fac parte din China. Franţa promovează întotdeauna această politică. China este un partener strategic extrem de important pentru Franţa, care doreşte să intensifice cooperarea cu statul chinez în domeniile folosirii în scopuri paşnice a energiei nucleare, aeronauticii, transporturilor, protecţiei mediului, finanţelor, agriculturii şi schimburilor umane.