Marţi, 20 aprilie, a avut loc prima probă a Expoziţiei Mondiale de la Shanghai. Această probă a avut loc la Pavilionul Chinei, cele 31 de pavilioane provinciale şi municipale, Centrul Expo şi unele dintre pavilioanele unor state. Începând cu ora 8 dimineaţa, 200.000 de vizitatori s-au adunat în faţa Parcului Expoziţiei. Domnul Zhang, locuitor din Shanghai, este unul dintre participanţii la această expoziţie. Pe 20 aprilie, el, împreună cu familia, au pornit spre Parcul Expoziţiei la ora 6 pentru a trăi experienţa de a vizita pentru prima dată în viaţa sa Expoziţia Mondială. Vorbind despre această ediţie a Expoziţiei, el nu şi-a putut ascunde emoţia:
„Parcul Expoziţiei este foarte impunător. Sunt pavilioane regionale. Pavilionul Hong Kong este dotat cu tehnologii moderne. Pavilionul Mongoliei Interioare este foarte frumos, iar demonstraţia preparării ceaiului la Pavilionul Chongqing este splendidă."
Proba din 20 aprilie a atras mulţi prieteni străini. Sigur, nu puţini chinezi au preferat să viziteze pavilioanele altor state. Purtătorul de cuvânt al Pavilionului Germaniei, Marion Conrady, a arătat că pavilionul ţării sale are capacitatea de a primi zilnic 45.000 de vizitatori. Ea a propus să fie instalate mai multe puncte de acces în parc pentru a înlesni intrarea şi ieşirea vizitatorilor.
„Este foarte necesar să se instaleze mai multe puncte de acces în parc. Şi acest lucru nu este greu de realizat. Îndeplinirea mai bună a sarcinilor noastre depinde de aranjamentele organizatorilor. La demonstraţia „Sursele energiei"în pavilionul Germaniei pot asista de fiecare dată numai 600 de vizitatori. În afară de aceasta, zilnic vom mai avea alte două-trei demonstraţii. De aceea, cel mult putem primi în fiecare zi 45.000 de vizitatori. Toţi lucrătorii pavilionului Germaniei, inclusiv germanii şi chinezii, pot comunica cu vizitatorii atât în limba chineză cât şi în limba germană. Printre ei sunt chinezi care au stat sau au făcut studii în Germania. Ei cunosc bine atât China cât şi Germania. Mai mult, ei vorbesc şi limba engleză."
În această probă sunt implicaţi şi peste 10.000 de voluntari în incinta parcului şi la punctele de servicii din oraş. Oferind ajutoare vizitatorilor, voluntarii au învăţat şi ei serviciile Expoziţiei Mondiale de la Shanghai. Huang Tao, responsabil la un punct de serviciu din oraş, ne-a informat că prima probă a fost normală. Acest punct de servicii este dotat cu un telefon fix care oferă traduceri în limbi străine mai puţin vorbite, un calculator portabil cu ajutorul căruia se pot găsi informaţii privind restaurantele şi circulaţia şi patru ecrane LED care oferă cele mai noi informaţii.
Odată cu apropierea inaugurării Expoziţiei Mondiale de la Shanghai, toate pregătirile au intrat în etapa de perfecţionare. Linia fierbinte 962010 a Expoziţiei oferă servicii în 12 limbi străine, precum cele chineză, engleză, franceză şi japoneză. Zhu Yongle, directorul adjunct pentru coordonarea expoziţiei a informat:
„Vom încerca să oferim cele mai bune servicii din lume. Cel mai important lucru este oferirea serviciilor de informare. Linia fierbinte în limba chineză a Expoziţiei a fost deschisă acum doi ani. Odată cu sosirea vizitatorilor străini, trebuie să fie oferite servicii în mai multe limbi. De aceea, am deschis linia fierbinte în mai multe limbi. Dacă formaţi numărul 962010, puteţi avea servicii în mai multe limbi străine."
Înainte de inaugurarea oficială a Expoziţiei Mondiale la întâi mai, se vor mai organiza alte cinci probe de funcţionare, Parcul Expoziţiei va fi supus unei probe pentru a testa capacitatea sa de a primi de la 50.000 până la 500.000 de vizitatori. Problemele ivite pe parcurs vor fi rezolvate la timp pentru a asigura o funcţionare normală în perioada Expoziţiei Mondiale.