În editorial se arată că actuala sesiune a fost o reuniune importantă convocată în perioada cheie când China continuă contracararea crizei financiare internaţionale, încearcă să menţină dezvoltarea economică stabilă şi rapidă şi accelerează transformarea modului de dezvoltare a economiei. Sesiunea s-a desfăşurat într-o atmosferă democratică, realistă, solidară şi entuziastă.
În articol se mai menţionează că la sesiunea din acest an a fost aprobat amendamentul Legii Electorale care prevede alegerea reprezentanţilor poporului în proporţii egale în oraşe şi în mediul rural. Modificarea Legii Electorale reprezintă o dezvoltare însemnată a politicii democratice socialiste şi un progres semnificativ al cauzei drepturilor omului în China.