Ambasadorul României la Beijing, Viorel Isticioaia, a declarat vineri că i-au lăsat impresii deosebite aspectul restructurării economice al raportului de activitate guvernamentală prezentat de prim-ministrul Wen Jiabao şi că părţile română şi chineză pot explora noul teren de cooperare în domeniile energetic şi al întreprinderilor mici şi mijlocii.
Vorbitorul a făcut această declaraţie reporterului nostru după ascultarea raportului amintit la deschiderea sesiunii anuale a forului legislativ suprem din China. El a spus că restructurarea economică răspunde în continuare nevoilor de modernizare şi de stimulare a anumitor sectoare cheie între care partea română găseşte teren de cooperare, de exemplu, eficientizarea industriei energetice şi dezvoltarea capacităţilor industriale cu un coeficient mai mic de poluare a mediului.
Eficientizarea industriei energetice, dezvoltarea acelor capacităţi industriale, şi în special în industria energetică, cu un coeficient mai mic de poluare a mediului, sau de eficientizare şi chiar eliminare a celor care poluază prea mult, de identificare a unor noi surse de energie, folosirea celor regenerabile sau folosirea celor, cum este energia eoliană, care pot să ajute în continuare la satisfacerea nevoilor. Ele răspund şi preocupărilor guvernului român, ale oamenilor, ale cetăţenilor din România, şi că pot constitui un element de referinţă important în explorarea a noi domenii de cooperare bilaterală.
Isticioaia a pomenit că în ultimele proiecte prezentate de companii româneşti se subliniază potenţialul de cooperare în domeniul energetic şi el speră ca reprezentanţii companiilor din ambele ţări să poată examina modul de colaborare în beneficiul reciproc.
El a mai spus că întreprinderile mici şi mijlocii sunt parte componentă a ambelor economii, română şi chineză şi cooperarea bilaterală în această privinţă va favoriza interesul cooperării bilaterale. El a precizat
Este unul din vectorii cei mai dinamici, cu un potenţial remarcabil, pentru dezvoltarea cooperării. Sunt extrem de încurajat să constat că şi partea chineză, în egală măsură, se orientează printre priorităţi acestui segment al întreprinderilor mici şi mijlocii, în egală măsură, important ca şi pentru guvernul României.