Domnul Li a arătat că sesiunea anuală a forului legislativ suprem de anul acesta va dura nouă zile şi jumătate, începând vineri şi încheiindu-se la 14 martie. La sesiune va fi ascultat şi examinat raportul privind activitatea guvernului, vor fi examinate şi aprobate rapoartele de planificare şi de buget, va fi examinat şi dezbătut proiectul amendamentului „Legii electorale", va fi ascultat şi examinat raportul de lucru prezentat de Comitetul Permanent al ANRP.
Proiectul amendamentului „Legii electorale"ce va fi examinat la sesiune este cel de-al 5-lea amendament al Legii respective din 1979 încoace, aspectul cel mai important al proiectului fiind acela că ponderea votului unui orăşean va fi egală cu a votului unui ţăran. Li Zhaoxing a explicat:
„Acum, în procesul alegerii reprezentanţilor forului legislativ, există deja condiţiile necesare pentru ca ponderea votului unui orăşean să fie egală cu cea a votului unui ţăran. De aceea, proiectul propune să facă un asemenea amendament, cu scopul de realizare a egalităţii dintre oameni, dintre regiuni şi dintre etnii." Domnul Li Zhaoxing a relevat că în ultimii peste 50 ani, datorită decalajul mare dintre populaţia rurală şi cea urbană, dreptul la vot pentru ţărani şi orăşeni nu era egal. Ponderea votului exprimat de un orăşean echivala la început cu cea a voturilor exprimate de opt ţărani, apoi cu voturile a cinci ţărani şi pe urmă cu voturile a patru ţărani. După o dezvoltare de 15 ani, acum s-au maturizat condiţiile pentru realizarea egalităţii dintre voturile orăşenilor cu cele ale ţăranilor.
Profesorul Mo Jihong, specialist chinez în ştiinţele de drept este de părere că amendamentul amintit are o semnificaţie importantă, aceea de a îmbunătăţi sistemul electoral din ţara noastră.
„În acest proiect observăm un centru, adică ponderea votului unui orăşean să fie egală cu a votului unui ţăran. Desigur mai sunt şi alte modificări. Toate aceste amendamente sunt menite să îmbunătăţească sub diferite aspecte sistemul electoral din China, ca acest sistem să fie şi mai democrat şi ştiinţific, asigurând funcţionarea democraţiei social-politice din ţara noastră."
Li Zhaoxing a arătat că bugetul Apărării pe 2010 va fi de 532,115 miliarde de yuani, cu 37,116 miliarde de yuani mai mult faţă de anul trecut. Procentul de creştere este 7,5%. El a subliniat că statul chinez înaintează pe calea dezvoltării paşnice şi adoptă politici defensive de apărare naţională. Bugetul pentru apărarea naţională ocupă un procent mic din produsul intern brut al ţării.
„În ultimii ani, bugetul pentru apărarea naţională a Chinei a ocupat doar 1,4% din produsul intern brut al ţării, un procent mai mic decât cel din Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Rusia."
Temele legate de dezvoltarea economică reprezintă încă un subiect căruia presa chineză şi străină îi acordă o mare atenţie. Mai ales cele legate de adoptarea politicilor de stimulare a economiei şi tendinţa ei de dezvoltare în perspectivă în China. Li Zhaoxing a arătat că statul chinez va depune în continuare eforturi pentru contracararea crizei financiare mondiale şi va consolida pe mai departe colaborarea internaţională. Jin Rongcan, specialist chinez în probleme internaţionale, a explicat:
„Statutul internaţional al Chinei a crescut mult, mai ales în domeniul economic. Potrivit Ministerului Comerţului din China, anul trecut, proporţia contribuţiei Chinei la dezvoltarea economiei mondiale a depăşit 50%. Iată de ce foarte mulţi din străinătate urmăresc cu atenţie evoluţia situaţiei economice a ţării noastre, deoarece ea este strâns legată de interesele lor.