China cere SUA să trateze cu seriozitate poziţia părţii chineze, corectând greşelile şi eliminând influenţele negative, astfel să menţină evoluţia sănătoasă şi stabilă a relaţiilor chino-americane, a declarat marţi la Beijing purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din China, Qin Gang.
Oficialul chinez a arătat că dezvoltarea sănătoasă şi stabilă a relaţiilor chino-americane corespunde intereselor fundamentale ale ambelor părţi şi ajută la menţinerea păcii, stabilităţii şi dezvoltării mondiale. Partea americană trebuie să respecte cu rigurozitate principiile stabilite prin cele trei comunicate comune, să respecte interesele esenţiale şi preocupările majore ale părţii chineze şi să abordeze prudent şi corespunzător problemele sensibile, creând astfel condiţii pentru ameliorarea şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale.