„Cartea poemelor", una dintre cele mai îndrăgite opere ale literaturii chineze antice, a fost apreciată drept "cea mai frumoasă carte din lume" din anul 2010, potrivit Agenţiei de Presă China Nouă.
Desemnarea celei mai frumoase cărţi din lume are loc anual la Leipzig, în Germania. Aceeaşi sursă arată că 32 de state şi regiuni din lume au participat anul acesta la selecţie, cu un număr total de mai bine de 600 de titluri de cărţi.
"Cartea poemelor", scrisă cu aproximativ 2500 de ani în urmă, reprezintă prima culegere masivă de poezii din China.