Potrivit relatărilor agenţiei de presă Xinhua, în aceste zile când se apropie numărătoarea inversă a celor 100 de zile câte au mai rămas până la deschiderea Expo Shanghai, un amator de colecţii din Changchun, provincia Jilin din nord-estul Chinei, a prezentat presei patru fotografii preţioase care ilustrează participarea Chinei la Expoziţia Mondială de la Paris din 1878.
În fotografia care surprinde poarta principală a pavilionului Chinei, se văd tablele cu inscripţii şi versuri paralele, iar într-o altă poză se observă clar şi construcţiile în stil chinezesc.
Legătura Chinei cu Expoziţia Mondială datează încă de la ediţia de la Londra din 1851. Mătasea chinezeasca marca Rong era cunoscută la acea ediţie şi a luat marele premiu. După aceea produsele chinezeşti au apărut de mai multe ori la Expoziţia Mondială şi au fost apreciate de toată lumea.