Membrii UE au prezentat păreri diferite despre reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Premierul britanic, Gordon Brown, a declarat marţi presei că va face eforturi pentru ca UE să ia angajamente de reducere cu 30% a emisiilor de gaze până în 2020. Comisarul european pentru mediu, Stavros Dimas, a cerut de asemenea membrilor UE să poată atinge în 2020 obiectivul de reducere cu 30% a emisiilor faţă de anul 1990.
Dar până în prezent, UE s-a angajat doar să micşoreze cu 20% emisiile de gaze. Ministrul suedez al mediului, Andreas Carlgren, este de părere că dacă membrii nu-şi vor modifica actualele obiective, este imposibil ca UE să-şi ridice obiectivul.
Potrivit relatărilor, în interiorul UE, Italia, Australia şi ţările est-europene nu doresc să stabilească norma de reducere cu 30%. Liderii ţărilor UE se vor aduna de joi la un summit pentru a fixa obiectivul final al UE.