Reprezentantul SUA la ONU, Susan Rice, a declarat pentru presă că practica Teheranului dovedeşte că Iranul nu vrea acum să accepte proiectul pentru soluţionarea problemei nucleare iraniene. În această situaţie, Washingtonul va lua în considerare majorarea presiunii asupra Iranului.
Ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner, a declarat într-un interviu acordat presei că Iranul ignoră cerinţele Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), ceea ce este "foarte periculos".
Purtătorul de cuvânt al prim-ministrului britanic a anunţat că Marea Britanie va începe să studieze adoptarea de noi măsuri de sancţionare împotriva Iranului.
Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a afirmat că dacă partea iraniană nu îşi respectă promisiunea, aceasta va înfrunta sancţiuni şi mai severe.
Înaltul reprezentant al UE pentru politică externă şi de securitate, Janvier Solana, şi-a exprimat regretul faţă de decizia guvernului iranian, exprimându-şi însă speranţă că Iranul îşi va schimba decizia.
Ministrul rus al Energiei, Serghei Shmatko, a susţinut la rândul său că mai există posibilitatea soluţionării prin negocieri a problemei nucleare iraniene.
Preşedintele Parlamentului iranian, Ali Larijani, a declarat luni la Teheran că puterile din lume trebuie să fie clare că programul nuclear al Iranului urmăreşte scopuri paşnice, iar problema nucleară iraniană mai poate fi soluţionată pe cale diplomatică.


][











