Xi Jinping a arătat că în prezent economiile din China cât şi din România se află într-o perioadă importantă de dezvoltare accelerată, amplificarea cooperării reciproc-avantajoase cunoscând un impuls puternic. El şi-a exprimat speranţa ca departamentele guvernamentale şi organizaţiile intermediare din cele două state desfăşoară o activitate şi mai fructuoasă, construiesc un mediu favorabil şi oferă servicii de cooperare între companiile din cele două ţări. La rândul său, Emil Boc a prezentat în alocuţiunea sa propuneri privind cooperarea economică şi comercială româno-chineză. El a susţinut că trebuie intensificată colaborarea dintre întreprinderile mici şi mijlocii din cele două ţări, trebuie promovată industria şi întreprinderile trebuie să stabilească relaţii de parteneriat pe planurile producţiei şi tranzacţiilor. Cele două ţări trebuie să menţină colaborarea la nivel local, să trimită reciproc delegaţii economice şi comerciale, să depună eforturi pentru găsirea de noi căi de reducere a balanţei negative a României în comerţul cu China.