Preşedintele chinez, Hu Jintao, a avut luni la New York, întâlniri separate cu preşedintele turkmen Gurbanguly Berdymukhamedov şi cu preşedintele bolivian Evo Morales, şi a schimbat păreri în legătură cu problemele de interes comun cu cei doi lideri de stat.
La întâlnirea cu Gurbanguly Berdymukhamedov, Hu a apreciat tendinţa de dezvoltare a relaţiilor bilaterale şi ajutorul reciproc faţă de probleme importante în cadru multilateral, inclusiv ONU, precum şi contribuţiile celor două ţări la menţinerea păcii regionale şi mondiale. El a mai prezentat cu acest prilej propuneri cu privire la întărirea colaborării în domeniul politic, economic, umanitar şi de securitate. Preşedintele turkmen a apreciat relaţiile bilaterale de cooperare şi a arătat că ţara sa doreşte să întărească colaborarea cu China pe baza Cartei ONU şi să menţină stabilitatea regională.
La întâlnirea cu Evo Morales, Hu a spus că partea chineză acordă mare importanţă relaţiilor bilaterale şi doreşte să promoveze dezvoltarea relaţiilor bilaterale. El a prezentat o propunere în patru puncte cu privire la întărirea colaborării. Evo Morales a apreciat cooperarea celor două ţări în domeniul politic şi a spus Bolivia speră să adâncească cooperarea cu China în domeniul transporturilor, comunicaţiilor, învăţâmântului.
Hu Jintao s-a mai întâlnit cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi premierul japonez Yokio Hatoyama în după-amiaza aceleiaşi zile.