Afirmaţia a fost făcută la conferinţa de presă organizată în urma reuniunii miniştrilor de finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale ai Grupului 20. Oficialul britanic a precizat că firmele britanice câştigă din creşterea economiei chineze, fiindcă mai multe produse de servicii se pot exporta în China şi se va consolida cooperarea în domeniile de servicii financiare, învăţământ şi altele.
El a mai precizat că activităţile economice ale Asiei, inclusiv ale Chinei, oferă beneficii întregii lumi. „Fapt ce ne încurajează este că am început să vedem semne pozitive atât economiilor emergente, precum China şi India, cât şi ţărilor europene cum sunt Franţa şi Germania."