
Trimisul special al Chinei pentru probleme ale Orientului Mijlociu, Wu Sike, a arătat marţi la Beijing că procesul de pace din zonă se confruntă actualmente cu noi oportunităţi. China va sprijini activ orice acţiune care favorizează promovarea procesului de pace în această parte a lumii.
Trimisul special al Chinei în problemele Orientului Mijlociu a efectuat, din ultima decadă a lunii iunie, două vizite în această regiune. Wu Sike a declarat marţi că datorită unor modificări ale politicii americane faţă de Orientul Mijlociu, procesul de pace din această zonă întâmpină, într-un anumit sens, noi oportunităţi, aflându-se la o nouă răscruce de drumuri. În actuala conjunctură, partea chineză consideră că părţile implicate trebuie să profite de noi oportunităţi pentru a promova procesul negocierilor de pace din Orientul Mijlociu.


][











