Primele programe ale Radio China Internaţional care vor putea fi "prinse" pe telefoanele mobile vor fi cele în limba engleză. Clienţii companiilor de telefonie mobilă au nevoie doar să acceseze adresa de web www.m.cri.cn. În felul acesta, folosind telefoanele lor mobile, oricând şi oriunde, ei pot avea informaţii din economie, turism, politică sau sport şi chiar filme. În plus vor avea acces la un studio de învăţare a limbii chineze şi vor putea urmări programe audio-video realizate de CRI Online.
Internetul mobil "CRImobile" a început să fie disponibil în mod experimental la 8 august 2008 când s-a deschis Olimpiada din 2008. Până la începutul lunii iulie, vizitatorii din peste 5000 de oraşe din 168 ţări şi regiuni ale lumii au accesat CRImobile.
Amintim că site-ul CRI Online (www.cri.cn), creat în decembrie 1998, oferă actualmente informaţii în 53 de limbi difuzate prin posturi de radio şi televiziune care transmit pe Internet, podcasting şi Internetul mobil.