Preşedintele Chinei Hu Jintao, s-a întâlnit luni la Ekaterinburg, Rusia, cu primul ministru indian Mahmohan Singh. Cei doi lideri şi-au exprimat în unanimitate, dorinţa de promovare cu eforturi comune a relaţiilor de parteneriat strategic chino-indian.
Şeful statului chinez Hu Jintao a subliniat că în spiritul păcii, prieteniei, egalităţii, respectului şi al înţelegerii reciproce, cele două ţări promovezează în continuare negocierile pentru rezolvarea problemelor frontaliere, în scopul neafectării relaţiilor bilaterale.
La rândul său, Manmohan Singh a declarat că guvernul indian va pune relaţiile sale cu China pe un loc prioritar, pentru a se preocupa în promovarea cooperării bilaterale din toate domeniile, pe baza progreselor obţinute înainte de cele două ţări.