Sprijinul Chinei dat ţărilor membre ale Organizaţiei de Coeperare de la Shanghai , are o semnificaţie însemnată pentru contracararea crizei financiare internaţionale. Această afirmaţie a fost susţinută într-un interviu acordat marţi, reporterului postului nostru de radio acreditat la Alma-Ata, de către profesorul Konstantin Syroyezhkin, cercetător-şef al Institutului de cercetare strategică al preşedintelui Kazahstanului. El a arătat că China este una din ţările fondatoare ale OCS şi totodată o ţară membră cu o mare influenţă, ceea ce a determinat ca R.P.Chineză să îndeplinească în OCS un rol important.
Profesorul Konstantin Syroyezhkin a arătat că criza financiară globală a oferit oportunitatea de îmbunătăţire a raporturilor economice dintre ţările membre ale OCS, optimizand relaţiile şi modul de colaborare între acestea, în vederea aplicării obiectivelor de colaborare în Asia Centrală. Criza financiară se va încheia într-o zi, dar drumurile construite, fabricile deschise şi conductele instalate în procesul de cooperare vor rămâne neschimbate.
În legătură cu cea de-a 9-a reuniune a Consiliului de lideri de stat ai ţărilor membre ale OCS, ce va avea loc în a doua decadă a lunii iunie la Ekaterinburg, Rusia, prefesorul Syroyezhkin a arătat că reuniunea va adopta o serie de măsuri importante. Este necesară elaborarea accelerată în cadrul OCS, a acordului privind colaborarea în domeniul asigurării securităţii informaţiilor internaţionale, şi în domeniul combaterii traficului de stupefiante, drogurilor psihotrope şi a altor medicamente alternative.
Referitor la statutul internaţional al OCS , interlocuitorul a spus că OCS joacă un rol important în sistemul de garanţie a securităţii din Asia Centrală. OCS este o organizaţie regională unică la care participă aproape toate ţările din zonă.OCS poate coopera şi cu alte organizaţii care îşi desfăşoară actualmente activitatea în Asia Centrală.
Profesorul Syroyezhkin a subliniat că de asemenea şi colaborarea umanitară este foarte utilă. Diferitele ţări membre ale OCS care acţionează pentru înfăptuirea unui obiectiv comun, trebuie să se înţeleagă una pe alta. Nu se poate realiza acest ţel fără o colaborare umanitară. El a propus ca ţările membre ale OCS să intensifice colaborarea în acest domeniu.
În ce priveşte perspectiva de dezvoltare a OCS, profesorul Syroyezhkin a subliniat că aceasta depinde de depăşirea cu eficienţă a actualei crize financiare de către ţările membre. Criza financiară mondială a transformat securitatea economică într-o problemă prioritară ce preocupă toate ţările. Nu putem învinge criza financiară dacă nu adoptăm acţiuni comune. Situaţia internatională a accentuat tendinţa de colaborare economică desfăşurată în cadrul OCS. Premisa pentru dezvoltarea economică este stabilizarea situaţiei. Nu putem să obţinem realizări evidente în cooperarea comercială şi economică, fără a rezolva mai întai problema securităţii din zonă. El consideră că OCS trebuie să îşi concentreze toate forţele în vederea cooperărilor din domeniile unde se pot obţine rezultate rapide.