Reprezentantul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a declarat recent la Chengdu, reşedinţa provinciei Sichuan, că organizaţia apreciază eforturile depuse de ţara noastră în protejarea patrimoniului cultural intangibil.
Cea de-a doua ediţie a festivalului Internaţional al patrimoniului cultural intangibil este programată pentru perioada 1--13 iunie la Chengdu. Chen Changzhi, vicepreşedinte al forului legislativ suprem al Chinei, a avut duminică o întâlnire cu reprezentantul UNESCO şi ambasadorii a 31 de ţări la această organizaţie.
Directorul oficiului UNESCO la Beijing, Abhimayu Singh, a spus că UNESCO apreciază eforturile depuse de autorităţile guvernamentale de la toate nivelurile din China pentru protecţia patrimoniului cultural intangibil şi reconstrucţia unor obiective după seism.