Luni, a fost confirmat primul caz de gripa A H1N1 în partea continentală a Chinei. Deng Haihua, directorul Oficiului de presă al Ministerului Sănătăţii din China a declarat în aceeaşi zi că ministerul urmăreşte actualmente toate persoanele ce au avut contact cu pacientul respectiv, pentru ca acestea să fie supuse observaţiilor medicale.
Oficialul chinez a precizat că la cele două curse cu care a călătorit bolnavul, au fost în total 383 de pasageri. Actualmente, majoritatea din ei au fost găsiţi şi puşi sub observaţii medicale şi n-au apărut cazuri de infectare.