Practica Chinei de a izola pasagerii cursei aeriene care a sosit în ţară din Mexic şi de a-i supune unor controale medicale urmăreşte să prevină transmisia în China a virusului H1N1 pentru susţinerea drepturilor şi intereselor populaţiei la sănătate. Această măsură luată corespunde uzanţei internaţionale şi nu are de a face cu discriminare, a declarat Huang Jianshi, directorul Institutului pentru sănătate publică al Colegiului de Medicină Xiehe din China, în timpul unui interviu acordat luni corespondentului postului nostru de radio.
Directorul Huang a arătat că izolarea şi supunerea unor observaţii medicale în străinătate a tuturor grupurilor de persoane care ar putea fi avut contacte cu pacienţi cu boli contagioase constituie o uzanţă internaţională recunoscută de OMS. Mexicul, membru al OMS, trebuie să acorde înţelegere organelor medicale chineze pentru acţiunile lor adoptate.