Odată cu reîncălzirea relaţiilor între Franţa şi China, cooperarea comercială între cele 2 ţări au ieşit din impas şi au reapărut nişte oportunităţi de cooperare comercială, relatează într-un articol ziarul francez Le Figaro.
În articol se arătă că la urma întâlnire dintre preşedinţii celor 2 state, Hu Jintao şi Nicolas Sarkozy, ce a avut loc în perioada Summitului financiar de la Londra, guvernul francez a acţionat imediat pentru ameliorarea relaţiilor bilaterale, trimiţând recent pe secretarul de stat pentru comerţ exterior, Anne-Marie Idrac, să participe la Forumul Asiatic de la Boao.
Se mai menţionează că a trecut deja perioada dificilă a relaţiilor franco-chineze. Vicepreşedintele Comitetului de Stat pentru Dezvoltare şi Reformă din China, Zhang Xiaoqiang, a declarat doamnei Idrac că China salută participarea Franţei la obiective importante din planul de stimulare economică al Chinei. Idrac şi-a exprimat, la rândul ei, optimismul faţă de perspectiva cooperării între Franţa şi China.