Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Summitul G20, încunuat de rezultate pozitive
2009-04-03 18:13:23 cri-1

Summitul G20 de la Londra s-a încheiat. Participanţii au ajuns la un larg consens privind contracararea crizei financiare mondiale prin conjugarea eforturilor, cum sunt: sporirea fondurilor de finanţare la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi la alte instituţii financiare mondiale, consolidarea supravegherii în sectorul financiar etc. Preşedintele Chinei, Hu Jintao, a subliniat în discursul său rostit la reuniune că trebuie să consolidăm cooperarea pentru relansarea economiei mondiale, să ne opunem protecţionismului sub orice formă, şi să accelerăm reformele interesate pentru reorganizarea ordinii financiare internaţionale.

Primul ministru britanic, Gordon Brown, a declarat presei că liderii G20 s-au angajat în unanimitate să adopte măsuri comune pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă întreaga lume, să facă totul pentru relansarea economiei şi să prevină reizbucnirea unor astfel de crize.

Preşedintele Chinei, Hu Jintao, a subliniat în discursul său că trebuie instituite normele şi standardele internaţionale universal acceptabile privind supravegherea în sectorul financiar, consolidat ajutorul acordat ţărilor în curs de dezvoltare de câtre organizaţiile financiare internaţionale. Concomitent, este imperios să se întărească şi să se îmbunătăţească rolul de supraveghere al Fondului Monetar Internaţional asupra tuturor părţilor, mai ales asupra politicilor macroeconomice ale principalelor entităţi economice care emit monede de rezervă. De asemenea, trebuie reformată structura de administraţie din cadrul FMI şi BM, sporită reprezentanţa şi dreptul la cuvânt ale ţărilor în curs de dezvoltare, şi perfecţionat sistemul monetar internaţional.

După încheierea reuniunii, Chen Deming, ministrul chinez al comerţului a reafirmat presei poziţia fermă a Chinei de opoziţie faţă de protecţionismul comercial.

„La abia încheiatul Summit G20 s-au obţinut o serie de rezultate pozitive şi pragmatice în ce priveşte contracararea crizei financiare mondiale. Am observat că aceste rezultate nu se limită numai la consensul privind adoptarea măsurilor pentru stabilizarea pieţei financiare şi accelerarea reformei sistemului financiar, ele cuprind şi poziţia explicit declarată privind opoziţia faţă protecţionismul comercial şi apelul lansat pentru promovarea negocierilor din runda Doha. Faptele istorice au doveditc că protecţionismul nu va avea altă urmare decât să împotmolească lumea într-o criză financiară şi mai adâncă.

În declaraţia liderilor G20 publicată după reuniune se arată că participanţii au consimţit să consolideze şi mai mult cooperarea şi supravegherea în sectorul financiar mondial. Primul ministru britanic, Gordon Brown, a declarat la conferinţa de presă:

„Este prima dată pentru noi să acţionăm în comun şi să stabilim o serie de principii privind reforma sistemului bancar mondial. Am ajuns la unanimitate în ce priveşte instituirea normelor internaţionale de contabilitate, restructurarea organismelor de analiză a credibilităţii spre a se evita iscarea conflictelor de interese."

Liderii G20 au luat decizia de a se înfiinţa o comisie pentru stabilitate financiară pentru a-l înlocui actualul Forumul de stabilitate financiară. Noua comisie va funcţiona alături de FMI pentru supravegherea macroeconomiei mondiale şi a riscurilor de pe piaţa financiară. Totodată, FMI şi BM vor adopta măsuri de reformă şi vor acorda ţărilor emengente şi a celor în curs de dezvoltare mai mult drept la cuvânt.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China