Abia în secolul al XIV-lea, perioada cuprinsă între finalul Dinastiei Yuan şi începtul Dinastiei Ming, după ce tot mai mulţi oameni s-au retras în munţi pentru a se adăposti de război, zona Longji a început să fie racordată la exterior. Pentru a supravieţui, pe versanţii munţilor au săpat, una după alta, terase cu o orizontalitate aproape perfectă. Terenurile în terase amenajate altă dată pentru a cultiva diferite plante au devenit, în ochii contemporanilor, o capodoperă de artă. Liniile în zig-zag ale acestora reprezintă un tablou fermecător.