Hangzhou este situat în sud-estul ţării noastre şi are o istorie de peste 2200 de ani. În China se spune, încă din vechime, că acest oraş, împreună cu Suzhou (oraş situat în apropiere de Hangzhou) sunt „raiul pe pământ", fapt ce dovedeşte atracţia chinezilor pentru această zonă. Astăzi, vă vom prezenta strada Hefang din Hangzhou, care se găseşte pe lista obiectivelor incluse în programul oraşului de solicitare a înscrierii pe lista patrimoniului istoric şi cultural mondial. Hefang este una dintre străzile care prezintă cele mai tipice aspecte istorice şi culturale pentru oraş.
Strada Hefang atrage turişti din toată lumea şi datorită vestigiilor istorice conservate aici. Suprafaţa totală a acesteia este, în prezent, de 13,6 hectare şi concentrează cultura istorică, cea comercială, tradiţiile oamenilor de rând, precum şi cea arhitecturală. În urmă cu 880 de ani, în dinastia Song de Sud, Hangzhou era capitala statului. Hefang era atunci centrul cultural şi economic al regiunii, fiind deosebit de prosperă. Pe strada de astăzi se mai păstrează o parte din aspectul original al construcţiilor. Clădirile au structuri din lemn şi sunt acoperite cu olane de culoare albastru închis, în stil străvechi. Aici se găsesc mai multe prăvălii şi farmacii.