Intrând în templu, veţi vedea imediat sala principală Dacheng. De-a lungul a mii de ani de istorie, templul a suferit de mai multe ori de pe urma incendiilor. În urma reparaţiilor sau reconstrucţiilor repetate, sala Dacheng a rămas singura construcţie originală din templu. Stând în faţa sălii, un cais bătrân, de sute de ani, stă martor al vicisitudinilor pe care le-a străbătut templul.
Sala Dacheng se deschide către sud. Cele două capete ale crestei acoperişului sunt decorate cu două sculpturi în formă de cap de dragon şi care simbolizează norocul, localnicii dorind, astfel, să protejeze sala Dacheng de incendiu. Aceasta, şi datorită faptului că chinezii consideră dragonul ca fiind un animal fabulos din ceruri care decide căderea precipitaţiilor. La mijlocul crestei acoperişului se înalţă un pavilion cu două etaje, sculptate cu motive Qilin (animal fabulos care seamănă cu inorogul), elefanţi şi altele. Pe lângă acestea se mai află şi multe alte motive şi simboluri aducătoare de noroc, precum „doi dragoni se joacă cu perle", „păianjenul ţese pânza", „fenix cu trandafiri". Totodată, având acoperişul cu olane smălţuite de culoare verde, sala Dacheng demonstrează atât ingeniozitatea constructorilor, cât şi stilul măreţ. În interiorul sălii, se pot observa sculpturile de lemn şi picturile gravate şi pictate pe grinzi. Pe cele două laturi ale sălii sunt câteva statui reprezentând personaje din legendele folclorice chineze.