Judeţul Gangcha are o suprafaţă întinsă de zone mlăştinioase, în care vieţuiesc şi se ascund zeci de specii de animale şi păsări. Autorităţile locale au depus mari eforturi în păstrarea nealterată a eco-sistemului din zonă. Regiunea continuă să fie aici dens populată de etnia tibetană. Cultura acestei populaţii care pentru mulţi turişti are o incărcătură misterioasă şi credinţa religioasă specifică sunt considerate pe bună dreptate "cartea de vizită" a turismului local.
"Cu trenul, drumul se face în trei ore. Rezervaţia naturală "Insulele păsărilor" a fost inclusă în 1992 în Convenţia Internaţională dedicată protecţiei zonelor mlăştinoase. Autorităţile locale au depus mari eforturi pentru realizarea unui echilibru între dezvoltarea turismului şi protecţia eco-sistemului din zonă. Pe Insuliţa Ouălor a fost săpat la o adâncime de 400 metri un spaţiu subteran. De aici ca turiştii pot urmări viaţa păsărilor şi cum depun ouă, cu ajutorul aparaturii audiovizuale electronice amplasate în 23 de puncte de pe insulă, astfel încât acestea să nu fie deranjate de prezenţa omului. "