Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Misteriosul arhipelag Xisha din Marea Chinei de Sud devine accesibil
2012-05-29 14:23:56 cri-1

Potrivit informaţiilor oficiale, rutele turistice au fost deja fixate în proiect, la modul general. După aprobarea oficială a programului, vor fi deschise publicului rând pe rând şi restul insulelor nepopulate, aflate mai în apropierea continentului. Îmbarcarea pentru tururile turistice se va face în porturile oraşelor Haikou sau Sanya, pe iahtul de lux "Prinţesa Cocotierului", care are o capacitate de transport de peste 800 de pasageri. Nava a făcut recent turul inaugural. Cei care au participat la călătoria de probă au apreciat unanim că s-au simţit de "parcă au făcut o excursie în paradis ".

Xisha, care înseamnă „nisipurile din vest'', se află la 180 mile marine sud-est de insula Hainan şi la nord de tropicul racului, constituind, alături de arhipelagurile Dongsha, Zhongsha şi Nansha, limitele sudice ale teritoriului Chinei. Insulele au peisaje extraordinare graţie condiţiilor şi poziţiei lor geografice speciale.

Arhipelagul Xisha este alcătuit din 20 de insule ca de mărgean, de la înălţime par nişte nuferi plutind pe suprafaţa mării, pe a arie de 500 de mii de kilometri pătraţi. Pe cea mai mare insulă, Yongxing, supranumită şi "grădina botanică de pe mare", cresc numeroase specii de plante tropicale. Pe toată suprafaţa plajei lungi se găsesc, scoici cu cele mai diverse forme şi culori. De asemenea, dacă aveţi noroc, puteţi să întâlniţi broaste ţestoase de mare, care urcă în grupuri, în fiecare primăvară, pentru a-şi depune ouăle pe bancurile de nisip . Insula Dongdao tentează cu altfel de privelişti. Pe stâncile uriaşe de pe insulă îşi au cuiburile, sau se odihnesc, aproape 60 mii de păsări de mare din diverse specii şi care nu se tem de oameni, chiar dacă sunt atinse uşor cu mâna. Excrementele de păsări acumulate an de an pe insulă, au dus la formarea de depozite de minereuri bogate în fosfor.

1 2 3 4
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China