Multe ziare şi reviste au scris, încă din anul 2003, despre Bamei, satul cunoscut ca ultimul loc al păcii, aflat departe de zgomotul oraşelor din China. De atunci, tot mai mulţi oamenii au vizitat Bamei în căutarea liniştii şi păcii. Mulţi au ajuns să îi invidieze pe locuitorii satului, pentru viaţa deosebită pe care o duceau.
Satul Bamei este situat în judeţul Guangnan al provinciei Yunnan din Sudul Chinei, fiind populat de naţionalitatea Zhuang. Oamenii de aici duc o viaţă simplă, producând singuri cele necesare pentru viaţa de zi cu zi. În lipsa unei şosele care să lege Bamei de lumea exterioară, accesul se face prin două peşteri naturale aflate la extremităţile satului. Acesta este motivul pentru care viaţa şi tot ce este aici, inclusiv capacităţile de producţie, sunt extrem de înapoiate. Recoltele abia asigură necesarul pentru supravieţuirea localnicilor, în timp ce bătrânii de peste 60 de ani sunt analfabeţi şi nu ştie să vorbească chinezeşte.