Bună seara, dragi prieteni!
Bine aţi revenit la o nouă ediţie a rubricii "Informaţii Turistice".
În adâncul pădurii virgine Shennongjia, situată în Nord - Vestul provinciei Hubei, din centrul Chinei, se găseşte un loc deosebit - zona umedă Dajiuhu. Înconjurată de munţi, zona Dajiuhu reprezintă unica mlaştină cu muşchi de turbă sub-alpină, bine conservată, din partea centrală a Chinei. În ediţia de astăzi, vă invit să facem o călătorie în această zonă misterioasă.
"Stimaţi ascultători, acum fac câţiva paşi cu mare dificultate, încălţat cu galoşi, în mlaştina din zona umedă Dajiuhu, care are o existenţă de 30.000 de ani. Mlaştina cea mai adâncă de aici are o grosime de 3,5 metri. În ea putem observa multe rădăcini de iarbă putrezite".