Templul Zhihua, situat pe străduţa Lumincang, din districtul Dongcheng din Beijing, se bucură de reputaţia de „vestigie a muzicii străvechi chineze". În ediţia de astăzi, vă invit să vizitaţi acest templu miraculos.
Templul Zhihua a fost construit în dinastia Ming (1368-1644). Deşi au trecut peste 500 de ani, construcţie principală a templului este bine conservată, în special Sala pentru păstrarea scripturilor budiste. Lucrările de construcţie a templului au început în anul 1443. La început, templul era locuinţa lui Wang Zhen, eunucul de încredere al împăratulul Ming Yingzong(1427-1464). Deşi este un templu mai puţin cunoscut, acesta ocupa o suprafaţă de 20 de mii de metri pătraţi. Astăzi au apărut drumuri în estul şi vestul templului, numai construcţia principală a templului este bine conservată. Acesta este unicul templu budist în stilul dinastiei Ming bine conservat în Beijing, fiind inclus pe lista vestigiilor importante chineze în anul 1961.
Templul Zhihua are faţada spre sud. Pe axa centrală se află succesiv Uşa Muntelui, Uşa Zhihua (adică Sala Tianwang), Sala Zhihua, Sala Rulai (Sala Wanfo) şi Sala Dabei. În faţa Uşii Zhihua se află un turn cu clopot şi un turn cu tobă în simetrie. Iar în faţa Sălii Zhihua se situează simetric Sala Dazhi şi Sala pentru Păstrarea scripturilor budiste. Acestea sunt construcţii în stilul dinantiei Ming.
Sala Zhihua este sala cea mai importantă a templului şi aici s-au aflat multe statui budiste. Sala Rulai se află după Sala Zhihua şi este cea mai mare construcţie pe linie axială a complexului. În sală puteţi să obervaţi o statuie a lui Buddha Rulai. Sala are două etaje. Toţi pereţii, în afară de uşi şi ferestre, sunt acoperiţi de nişe. În fiecare nişă este o statuie mică a lui Buddha poleită cu aur. Se spune că sunt peste 9 000 de nişe cu statui ale lui Buddha. De aceea, aceasta este supranumit şi „Sala Wanfo", Sala cu 10 mii de Buddha".
Muzica budistă care se cânta în anul 1446 în Templul Zhihua este foarte misterioasă. Eunucul Wang Zhen, bizuindu-se pe poziţia sa, a adus muzică imperială în locuinţa sa. Datorită izolării Templului Zhihua din dinastia Ming, călugării muzicieni transmiteau din generaţie în generaţie, din om în om, muzica imperială, fără contacte cu lumea exterioară. De aceeea, deşi au trecut peste 500 de ani, muzica originală a dinantiei Ming s-a păstrat bine. Templul Zhihua se bucură de reputaţia de „vestigie a muzicii chineze".
Notaţia muzicală a Templului Zhihua a adoptat străvechiul stil chinezesc Gongche. Până în prezent, au fost descoperite aici trei caiete de muzică în templu. După cercetări făcute de domnul Zha Yiping, un expert în muzica străveche, nu este nici o diferenţă infinitezimală în cele patru game fundamentale ale celor trei caiete de muzică. Putem să spunem că începând din anul 1694 până în astăzi, misterul muzicii a Templului Zhihua, adică al muzicii imperiale a dinastiei Ming, nu a dispărut.
Caietul „Muzica Templului Zhihua", care are o valoare artistică importantă, se păstrează bine în Sala Zihua.
Templul Zhihua, la fel ca un bătrân în vârstă de peste 500 de ani, se află în metropolă, în aşteptarea vizitei turiştilor.
Dacă vă interesează acest templu, puteţi să ajungeţi acolo cu autobuzul nr. 24 sau 674 de la staţia Yabolu până la staţia Lumicang.
Stimaţi ascultători, ediţia de astăzi se încheie aici. Realizatoarea şi prezentatoarea Xinjing vă mulţumeşte pentru atenţie. La revedere.