Provincia Sichuan, care se situează în sud-vestul Chinei, este cunoscută prin resursele turistice bogate. Dar după seismul puternic de la 12 mai 2008, s-a redus considerabil consumul turistic în această regiune. La capătul eforturilor depuse pentru reconstrucţie, turimul din zonele calamitate din provincia Sichuan prezintă astăzi o situaţie îmbucurătoare, caracterizată printr-o relansare rapidă.
Luna martie semnifică pentru chinezi primăvara timpurie. Într-o asemenea zi, am plecat cu maşina de la Chengdu, capitala provinciei Sichuan, îndreptându-se spre Dujiangyan. Deşi vremea rămâne încă destul de rece, totuşi, de o parte şi de alta a şoselei, florile de rapiţă de o culoare aurie strălucitoare, se întind până la orizont, de parcă vor să ne vestească insistent că vine primăvara! Celebrul Complex hidrotehnic Dujiangyan, cu o istorie de peste 2000 de ani, care a suferit avarii grave în timpul cutremurului menţionat, începe deja să primească turiştii veniţi de pretutindeni.
Guo Yi, şi prietenii ei, au venit aici de la Beijing.
„Pe de o parte, tocmai avem timpul liber, pe de o altă parte, dorim să cunoaştem la faţa locului situaţia locală de după mişcarea seismică. Ne-a impresionat provincia Sichuan în primul rând prin deosebita-i frumuseţe. Din păcate că acest complex hidrotehnic antic Dujiangyan a fost avariat grav."
Mulţi turişti au venit la Sichuan, cu scopul similar ca şi Guo Yi, pentru a constata cu propriii ochi urmele cutremurului. Au fost distruse multe puncte turistice din zona Dujiangyan, care se află doar la câteva zeci km de localitatea Yingxiu, epicentrul seismului. Templul Erwang, construit în memoria celor doi proiectanţi şi constructori ai complexului hidrotehnic Dujiangyan, s-a prăbuşit în urma cutremurului. Până la finele lunii septembrie anul trecut, acest obiectiv turistic s-a redeschis publicului vizitator. Ji Yanli, şefa adjunctă a departamentului de marketing pentru punctele turistice din zona Dujiangyan, ne-a prezentat;
„După seismul puternic, noi am făcut comparaţie între numărul turiştilor primiţi în intervalul 29 septembrie şi 31 decembrie 2008 (perioada de redeschidere) şi cel din aceeaşi perioadă a anului 2007. Rezultatul a fost mult mai bun decât ne aşteptam, fapt constituind o consolare pentru noi. Pe deasupra, ne-a mişcat profunda grijă pe care o poartă turiştii din toate colţurile ţării noastre, ca şi cei veniţi de pe toate meridianele Globului pământesc pentru această moştenire universală. Vedem în aceasta un mare sprijin pentru reconstrucţia noastră post-seismică. Iată de ce am putut să reluăm producţia şi viaţa într-o perioadă aşa de scurtă şi să facem zona Dujiangyan tot aşa de frumoasă ca odinioară."
În ultima perioadă, multe agenţii turistice au elaborat noi linii turistice pentru a atrage un număr cât mai mare de turişti. Una dintre acestea se numeşte agroturism, adică o excursie la satele reconstruite după cutremur de la 12 mai 2008. Dintre noile obiective turistice, Yingxiu, un orăşel necunoscut în trecut, a devenit astăzi un obiectiv turistic de mare atracţie.
Duan Hong este directoarea pentru călători individuali al filialei Sichuan a Agenţiei de Turism Internaţional din China. În ultima perioadă, telefonu-i mobil sună neîncetat din cauză că prea mulţi vor să se informeze de serviciile turistice în Sichuan. Pentru ea şi firma turistică, anul trecut era ca un coşmar. Dar este foarte optimistă pentru funcţionarea firmei sale în anul 2009.
„A trecut aproape un an de la cutremurul de pământ, tursimul din Sichuan se afla în depresiune. Portofoliul s-a redus cu 70-80% în comparaţie cu anul 2007. Dorim ca această situaţie să se schimbe spre bine."