Orașul Xining, reședința provinciei Qinghai nu este prea cunoscut în comparație cu alte orașe din vestul Chinei. Dar animația vizibilă în ultimii doi ani în zonele economice nou constituite este foarte încurajatoare.
Timp îndelungat dezvoltarea regiunilor vestice a rămas în urmă fașp de celelalte regiuni chineze. Cu 3 ani în urmă guvernul chinez a început să aplice strategia privind dezvoltarea regiunilor vestice. Ca urmare cele 12 provincii și regiuni autonome din vestul Chinei, între care și provincia Qinghai, s-au confruntat cu noi oportunități de dezvoltare.
În ultimii ani primăria orașului Xining a adoptat o serie de măsuri pentru promovarea economiei. De pildă, s-au creat câteva zone speciale pentru dezvoltarea economică, cum ar fi: zona pentru dezvoltare economică și tehnologică Xining, zona industrială Ganhe și noua zonă Chengnan.
Zona pentru dezvoltare economică și tehnologică Xining s-a înființat de mai puțin de 2 ani, dar deja are o anumită amploare. În prima etapă această zonă se întinde pe o suprafață de peste 4kmp și înglobează 17 întreprinderi. Compania Mijloacelor de Măsurare Qinghai este o veche întreprindere din zonă. Aproape o jumătate de produse de măsură din China și 20% de pe piața internațională sunt fabricate de această companie. Produsele acesteia sunt exportate în peste 30 de țări și regiuni ale lumii. Cu 2 ani în urmă această companie a fost prima care a venit primul în zona de dezvoltare. Vorbind despre motivul luării acestei decizii, Qie Liwei, șeful biroului companiei ne-a explicat:Am luat această decizie din două motive. În primul rând fabrica noastră veche se afla în oraș. Dezvoltarea companiei necesita un loc mai mare. În al doilea rând, autoritățile locale ne-au acordat multe condiții preferențiale.
De pildă, această companie s-a bucurat de reducerea costului lui terenului, de scutirea sau reducerea impozitelor. Domnul Qie a afirmat că după stabilirea în zona de dezvoltare, compania s-a dezvoltat mai rapid și se pregătește pentru cooperarea cu o companie germană.
Cu toate că volumul total al economiei din zona de dezvoltare economică și tehnologică Xining ocupă numai 5% din cel al întregului oraș, perspectiva de dezvoltare a acestei zone este favorabilă. Li Mingyu, șeful Direcției pentru dezvoltarea comercială din zona de dezvoltare a afirmat:Economia din provincia Qinghai este relativ înapoiată. Pentru realizarea dezvoltării trebuie să se ia măsuri importante în industrie. De aceea facem controlul strict sub două aspecte asupra întreprinderilor care doresc să intre în zona de dezvoltare, și anume: întreprinderile care generează poluare și cele care folosesc tehnologii înapoiate nu vor fi acceptate să se stabilească în zona de dezvoltare.
Scopul zonei de dezvoltare constă în valorificarea investițiilor străine și dezvoltarea sectoarelor care utilizează tehnologii noi și avansate, devenind focusul economic din Xining.
Înființarea zonei industriale Ganhe reprezintă o altă importantă măsură pentru dezvoltarea economiei adoptată de primăria orașului Xining. Zona industrială Ganhe se întinde pe o suprafață de 15kmp și aici sunt 17 întreprinderi mari. S-au format în această zonă trei sisteme industriale principale: industria metalurgică, industria chimică și aceea a materialelor pentru construcții. Dl. Ren Qing, șeful adjunct al zonei industriale ne-a spus că autoritățile provinciale au cerut zonei să practice un preț scăzut al energiei electrice, taxe scăzute și să presteze sevicii de înaltă eficiență. În general întreprinderile sunt satisfăcute de politicile preferențiale, serviciile și infrastructura din zonă.
Compania Producătoare de Zinc din Vestul Chinei a intrat deja în producție în zona industrială. Directorul general adjunct al firmei, Zeng Yucai, ne-a declarat:La nivel național tehnologiile folosite de noi sunt avansate. Majoritatea produselor sunt exportate pe piața europeană, americană și niponă. Calitatea produselor noastre este de prima clasă și de aceea clienții sunt mulțumiți. Și salariile angajaților sunt mai ridicate în această zonă.
Personalul acestei companii și-a cumpărat apartamente în noua zonă Chengnan, un nou cartier de locuințe, situat la nivelul standardelor naționale din punct de vedere ecologic. Rândurile de blocuri cu șase etaje, piața mare, pădurea și covoarele de verdeață constituie un tablou foarte frumos. Potrivit planului, mediul ecologic al cartierului se va îmbunătăți în continuare. Ni se pare că acest cartier este chiar o miniatură a orașului Xining. Suntem convinși că acest oraș plin de animație va avea perspective luminoase de dezvoltare.
|