Capitolul XIX
Înţelegerea profundă a vieţii
7
Guan Zhong mâna caii trăsurii principelui Huan, pe când acesta vâna pe malul lacului. Principele Huan văzu un duh şi îl apucă de mână pe Guan Zhong, zicând: „Ai văzut ceva?"
Guan Zhong răspunse:
— Măria Ta, supusul tău n-a văzut nimic.
Înapoindu-se la palat, principele începu să se simtă rău şi se îmbolnăvi. Câteva zile la rând nu a mai trecut pragul casei sale. Înţeleptul Huangzi Gao'ao din principatul Qi spuse: „Principele şi-a pricinuit singur vătămare. Ar putea oare duhurile sau spiritele rele să îi pricinuiască vătămare principelui? Când suflarea de care ţi se umplu plămânii se împrăştie, suferi de insuficienţă de suflare. Când suflarea se duce numai în sus şi nu coboară devii iritat; când suflarea se duce doar în jos şi nu urcă devii uituc; când suflarea nu se duce nici în sus, nici în jos, cazi cu siguranţă bolnav la pat." Principele întrebă:
— Există într-adevăr duhuri rele? Huangzi Gao'ao răspunse:
— Sunt cu siguranţă. În vâlcea se află Lü, în vatră Ji, în grămada de gunoi din interiorul casei sunt Leiting, dedesubtul zidului nord-estic sunt Bei'a, iar dedesubtul zidului nord-vestic stau Yiyang. În ape se află Wangxiang, pe coline sunt Shen, în munţi stau Kui, în câmpii sunt Panghuang, iar în mlaştini Weiyi.
Principele întrebă:
— Cum arată Weiyi? Huangzi zise:
— Weiyi e mare cât un butuc de roată şi la fel de lung ca oiştea unui car. Weiyi poartă veşmânt vioriu şi şapcă roşie. Când aude duduitul carului, se mânie, se ridică şi îşi înalţă capetele, iar cel care-l vede ajunge cârmuitor al întregii Lumi subcereşti.
Principele Huan izbucni în râs şi zise:
— Eu l-am văzut.
Apoi principele Huan îşi potrivi veşmântul şi toca pe cap, se aşeză şi se prinse la poveşti cu Huangzi. Nu trecu nicio zi şi misterioasa-i boală se şi topi.
8
Ji Shengzi creştea un cocoş bătăuş pentru regele Xuan din Zhou.
După zece zile, Măria Sa îl întrebă:
— E pregătit cocoşul pentru luptă?
— Încă nu, răspunse Ji. Pasărea îşi înfoaie penele şi priveşte plină de sine.
După alte zece zile, regele Xuan îl întrebă din nou pe Ji, dar primi un răspuns asemănător cu cel de dinainte:
— Încă nu. Se-nfoaie îndată la cel mai neînsemnat sunet, la cea mai mică umbră, dar încă nu-i de-ajuns!
Trecuseră alte zece zile şi regele puse pentru a treia oară aceeaşi întrebare, la care Ji răspunse:
— Încă nu. Se uită arogant la toţi, ba chiar îi priveşte pe ceilalţi cu trufie, dar încă nu-i gata de bătaie.
După ce se mai scurseră zece zile, nerăbdator, regele îl întrebă din nou pe Ji. Acesta răspunse:
— E aproape gata pentru luptă. Când ceilalţi cocoşi îţi mută urechile cu larma ce-o fac, ăstuia nici că-i pasă, de parcă ar fi din lemn. Altminteri e pregătit să câştige bătaia! Toţi cocoşii mânaţi spre el făcură cale întoarsă când îl văzură, înspăimântaţi din cale- afară.
9
Confucius colinda prin Lüliang şi se opri în locul unde atârna o cădere de apă de la înălţimea de treizeci de ren (în vechime un ren era egal cu aproximativ 2 1/3 metri — N.t.), care urla şi împroşca şuvoaie pe o întindere de patruzeci de li, cu atâta iuţeală, că nici broaştele ţestoase, peştii sau orice alte făpturi de apă n-ar fi putut înota împotriva acestora. Confucius văzu un bărbat plutind pe apa învolburată şi crezu că omul, chinuit de amarul vieţii, vroia să-şi pună capăt zilelor, aşa că şi-a trimis discipolii să alerge de-a lungul torentului să-l salveze. Omul însă nu ieşi din apă decât când ajunse în aval la o depărtare de câteva sute de paşi. Cu părul despletit, bărbatul înota în lungul apei, cântând plin de voioşie.
Confucius a mers în urma lui şi îi zise:
— Am crezut că eşti un duh, ei iaca văd că eşti om. Pot să întreb dacă cunoşti vreo tehnică specială de a te lăsa dus de apă?
Omul zise:
— Nu, n-am nicio tehnică specială, fac ceea ce obişnuiesc să fac şi treptat m-am deprins să plutesc pe apă; am făcut ceea ce s-a întâmplat, fără însă să ştiu care a fost pricina; m-am supus pur şi simplu puterii sorţii.
Traducere: Xu Wende
În colaborare cu Sanda Man
][ 
