Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Manifestări pe tema Drumului Mătăsii, în Florența
2019-11-13 14:49:00 cri-1

Artiști chinezi la finalul spectacolului

 

Melodii vechi și armonii Bianzhong (un instrument muzical din China antică format din grupuri de clopoţei cilindrici-n.r.) și alte instrumente muzicale chinezești, cântece fermecătoare și dansuri grațioase din antichitatea Chinei, au fost doar câteva dintre programele prezentate de Ansamblul de Cântece și Dansuri din Gansu. Artiștii au redat pe viu crâmpeie din istoria și cultura milenarului Drum al Mătăsii, oferind un act artistic deosebit spectatorilor italieni.

Acest spectacol a fost susținut recent la Florența, Italia și a făcut parte din manifestările culturale organizate sub genericul „Întâlnire de mii de ani – turneu cultural de pe fermecătorul Drum al Mătăsii" de către Biroul de Presă al Consiliului de Stat al Chinei. În iunie și iulie 2019 aceste spectacole au fost desfășurate pentru prima dată peste hotare, în Spania, Israel și Grecia. Pe lângă spectacol, manifestările cuprind și proiecțiile de documentarele chineze „Roof of the world" și „At the Foot of the Tian Shan", care redau peisaje naturale, tradiții culturale și coexistența armonioasă a oamenilor și naturii în Xinjiang, Tibet și alte regiuni vestice ale Chinei.

Călătoria în Italia a început în 1 noiembrie la Roma. Peste 700 de italieni din diferite cercuri sociale au asistat la ceremonia de deschidere și la primul spectacol. Ambasadorul Chinei în Italia, Li Junhua, a declarat că în 2020 se vor împlini 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și Italia, aniversare care va fi marcată de Anul cultural-turistic al Italiei, derulat în China și Anul cultural-turistic al Chinei din Italia. Aceste manifestări vor ajuta la cunoașterea și înțelegerea poveștilor chinezești de italieni. Li este convins că cele două state vor obține noi realizări în infrastructură, industria manufacturieră avansată și tehnologii noi.

La Florența, spectacolul a fost susținut în 3 noiembrie în Sala de Concert Toscana, care a fost arhiplină de spectatori. Fabrizio Borghini, prezentatorul postului de televiziune din Toscana, n-a putut să-și stăpânească emoțiile după spectacol, declarând corespondentului în Italia al China Media Group, Song Chengjie.

„Istoria de peste două mii de ani s-a concentrat în reprezentația impresionantă de o oră și jumătate. Mi s-a părut că au trecut doar cinci minute. La construirea personajelor s-a reflectat spiritul de combinare a culturilor orientale și occidentale."

La acest spectacol, programele de cântece și dansuri „Călătorie spre vest a călugărului Xuanzang" și „Marco Polo" au narat povești mișcătoare ai acestor doi soli de schimburi culturale dintre Orient și Occident, în timp ce cântecul „Gâsca sălbatică" și dansul în grup „Melodii vesele de pe țărmul cu zăpadă" au reflectat farmecul cultural al minorităților naționale din vestul Chinei. Simone Mangani, directorul Direcției de Cultură din Prato a spus că spectacolul a fost reușit.

„De mii de ani, China a trimis soli în diferite colțuri ale lumii, iar Italia este locul natal al comerciantului și exploratorului Marco Polo. În această privință, cele două popoare au multe similitudini. Totodată, China este o mare țară, ce dispune de multe minorități naționale și diferite limbi și datini. De-a lungul anilor, cele două țări au fost legate prin străvechiul Drum al Mătăsii, solidarizându-se, fapt ce merită să fie învățat."

Odată cu cunoașterea și acceptarea de tot mai mulți italieni a inițiativei „O centură, un drum", Drumul Mătăsii a manifestat noi interese. Întreprinzătorul italian Simone Campinoti a apreciat spectacolul și este deosebit de optimist față de perspectiva colaborării cu China.

„Reprezentația pusă în scenă este un bun exemplu pentru schimburile culturale. Parteneriatele și mai strânse tehnico-științifice și economice vor fi de bun augur. Sper cu toată sinceritatea că ințiativa ,O centură, un drum' va fi un „portativ" în relațiile bilaterale din noul secol și un mijloc ca cele două popoare să se apropie."

Manifestările „Întâlnire de peste 1.000 de ani – turneu cultural de pe fermecătorul Drum al Mătăsii" sunt menite să transmită spiritul Drumului Mătăsii și conceptul despre edificarea unei comunități cu destin comun a omenirii. Lu Guangjin, director al Biroului de Presă al Consiliului de Stat al Chinei a arătat:

„,O centură, un drum' își are rădăcina în milenarul Drum al Mătăsii și are drept scop pavarea unei noi căi pentru dialogul și comerțul dintre China și alte țări și regiuni. Pe acest drum se întrepătrund diferite state și minorități cu diverse culturi, obiceiuri și religii, fapt ce necesită comunicarea și înțelegerea aprofundate. Totodată, inițiativa este extrem de folositoare pentru întărirea prieteniei dintre diferite popoare și edificarea în comun a unei lumi fericite."

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China