Mişcarea Cerului

Capitolul XV

Călirea voinţei

1

A-şi căli voinţa, a păstra o bună conduită, a trăi departe de lume, a ieşi din viaţa comună, a vorbi bombastic şi a se plânge fără încetare—toate acestea nu-s decât purtări necuviincioase, care atrag favorurile pustnicilor, cinicilor şi ale celor care, pentru a-şi păstra probitatea, sunt gata să se veştejească precum frunzele toamna ori să se arunce în apă adâncă. A fi mărinimos, cuviincios, devotat şi credincios, a fi respectuos, cumpătat şi modest reprezintă doar nişte modalităţi şi procedee de pregătire spirituală ale pretinşilor cârmuitori şi dregători, ale încrezuţilor învăţători şi dascăli, ale rătăcitorilor cărturari şi învăţaţi. Merite mari, reputaţie remarcabilă, eticheta adecvată între suveran şi domnitori, buna rânduire a celor de sus şi a celor de jos—toate acestea nu reprezintă nimic altceva decât preocupări pentru o bună guvernare a ţării, pentru care au tragere de inimă curtenii, susţinătorii regalităţii, războinicii şi cei care se dedau cu cruzime la acapararea de mari întinderi din pământul altor state sub pretextul săvârşirii de fapte de arme. A te stabili lângă un lac încărcat de papură, a trăi în sihăstrie, a hălădui în pace pescuind cu undiţa, iată manifestări ale nonacţiunii, modul de viaţă preferat de cei care se lasă duşi de valurile vieţii, de cei retraşi din lume, de oamenii tihniţi. A sufla şi respira, a expira ceea ce este vechi şi a inspira ceea ce este nou, a atârna în aer ca ursul agăţându-se de un copac şi a te întinde ca o pasăre plutind cu aripile desfăcute—toate acestea nu sunt decât exerciţii pentru a dobândi longevitatea, ele-s favorizate de cei care fac exerciţii fizice, râvnind să se ţină în formă bună şi năzuind la o viaţă lungă ca a longevivului Pengzu. Unii oameni au spirit nobil fără să-şi călească voinţa, îşi cultivă moralitatea fără a înşira vorbe goale despre mărinimie şi bună-cuviinţă, cârmuiesc cu pricepere fără să caute merite şi faimă, duc o viaţă tihnită plutind pe ape şi mări, capătă o viaţă lungă fără să facă exerciţii fizice, dau totul uitării şi totuşi au totul, par nepăsători, fără limite, dar îşi făuresc şi faimă şi preamărire. Asemenea oameni întruchipează Dao-ul etern ce umple cerul şi pământul, fiind înzestraţi cu adevărata virtute a înţelepţilor!

2

De aceea se zice: Nepăsarea, singurătatea, neantul şi nonacţiunea reprezintă criterii ale cerului şi pământului şi constituie esenţa Dao- ului şi virtuţii.

De aceea se spune: Înţeleptul găseşte odihnă în odihnă; găsind odihnă, se domoleşte în pace şi simplitate; hălăduind în pace şi simplitate, rămâne solitar. Trăind în pace şi simplitate, în singurătate, se va izbăvi de îngrijorări şi griji şi-apoi corpul nu-i va fi atacat prin surprindere, virtutea îi va rămâne desăvârşită şi spiritul neafectat.

De aceea se zice: Înţeleptul trăieşte cum se mişcă cerul şi se schimbă ca toate lucrurile ajunse la finalitatea lor. Liniştit, acesta împărtăşeşte virtutea cu principiul Yin; mişcându-se, se unduieşte cu principiul Yang. El nu precedează nici norocul şi nici nenorocul. Stimulat, răspunde; presat, reacţionează; obligat, se ridică. Întrucât înţeleptul leapădă deşteptăciunea şi meşteşugurile, se conduce după legile naturii, nu-i chinuit de cer, nici împovărat de treburi lumeşti, nici nu-i reproşat de oameni şi nici nu-i osândit de duhuri. Viaţa sa pare a fi ca o plutire şi moartea sa pare a fi ca o intrare în veşnicul repaos. El nu gândeşte, nu cugetă şi nici nu premeditează. E strălucitor fără să strălucească orbitor. E credincios dar nu face făgăduieli. În somn, nu visează; treaz, e lipsit de griji. Mintea îi e pură şi simplă şi spiritu-i de neclintit şi nu cunoaşte istoveala. Rămânând în neant şi în nepăsare, el se supune virtuţii cereşti.

De aceea se zice: Întristarea şi bucuria sunt abateri de la virtute; fericirea şi furia—încălcări ale Dao-ului; plăcerile şi neplăcerile sunt greşeli ale naturii înnăscute. De aceea, lipsa de griji şi plăceri constituie culmea virtuţii; a-ţi sta gândul la Unu (Dao) fără şovăire e culmea liniştirii; nesupunerea totală— culmea neantului; izolarea de lucruri—culmea nepăsării; lipsa de antagonism—culmea purităţii.

De aceea se spune: Trupul obosit fără clipe de odihnă va fi sleit de putere; spiritul trudit fără încetare se va epuiza şi istoveala va duce la secătuire.

De aceea se zice: Neîntinată, apa-i limpede; netulburată, apa-i lucie; zăgăzuită, apa nu curge şi nu poate fi clară; iată firea apei. Acesta-i un fenomen al naturii.

De aceea se zice: Puritatea fără impuritate, liniştirea cu gândul la Unu fără şovăire, nepăsarea fără acţiune, mişcarea conform mişcării cerului, iată metode şi principii esenţiale ale atingerii liniştii sufleteşti.

3

Meşterul faur de săbii, îşi avea sălaşul lângă pârâul Gan şi la poalele munţilor Yue. El îşi păstra sabia în teacă şi nu avea cutezanţa s-o folosească, păstrând-o ca pe cea mai preţioasă comoară. Spiritul pur curge în toate direcţiile, se-ntinde-n liniştea uitării, se ridică în sus către ceruri, iar dedesubt se răspândeşte pe tot pământul, transformând şi hrănind toate lucrurile fără să lase nicio urmă. El se bucură de aceeaşi faimă ca şi stăpânitorul ceresc.

Numai spiritul ţine la Dao în forma-i pură şi simplă. Dacă-l păstrezi fără să-l pierzi, trupul ţi se va uni cu spiritul. Armonizarea trupului cu spiritul într-un singur tot e conform cu poruncile naturii. O zicală populară glăsuieşte astfel: „Mulţimea preţuieşte interesele personale, cărturarii oneşti preţuiesc faima, oamenii celebri apreciază aspiraţiile nobile, iar înţelepţii ţin şi mai arbitir la spirit. De aceea, a fi simplu înseamnă a fi lipsit de impurităţi, a fi pur înseamnă a nu aduce vătămare spiritului. Cel care sesizează puritatea şi simplitatea Dao-ului se cheamă Zhenren (omul care a pătruns Calea-Dao — N.t.).

                                                                                                                       Traducere: Xu Wende

                                                                                                                   În colaborare cu Sanda Man