Orașul antic Liangzhu

Grupul de ruine din Liangzhu

Situl orașului antic Liangzhu din Hangzhou, provincia Zhejiang, a fost inclus pe lista Patrimoniului mondial la a 43-a ediție a Conferinței Comisiei pentru Patrimoniul Mondial din cadrul UNESCO de la Baku, Azerbaijan, la începutul lunii iulie. China are, în prezent, 55 de relicve incluse pe această listă.

Situl orașului antic Liangzhu, cu o istorie de peste 5000 de ani, se situează în zona de sud-vest a Lacului Taihu, pe cursul inferior al fluviului Yangtze, fiind descoperite aproximativ 1.000 de vestigii ale culturii Liangzhu. Între acestea și orașul antic Liangzhu, morminte de diferite ranguri, inclusiv altare, precum și obiectele din jad exhumate.

Aflat pe teritoriul administrativ al districtului Yuhang din orașul Hangzhou, provincia Zhejiang, orașul antic Liangzhu a fost ridicat în jurul anului 3.000 î.e.n., fiind cel mai mare centru tribal și singurul oraș din zonă din acea vreme. De aceea este considerat centrul de putere și religios al culturii Liangzhu și cetatea civilizației Liangzhu. Datorită climatului blând, a numeroaselor cursuri de apă, a bogatelor resurse și a condițiilor prielnice de locuit, aici s-a format treptat un stat preistoric regional bazat pe cultivarea orezului, cu pături sociale diferite și credință unificată. Wang Qicheng, angajat la Muzeul Liangzhu ne vorbește despre acest sit:

„Liangzhu a oferit lumii o formă de civilizație cu totul diferită, aceea de a construi un stat prin dezvoltarea cultivării orezului în regiunile de mlaștină și umede. Cea mai mare diferență a societății Liangzhu față de culturile anterioare era că avea vitalitate economică și socială."

Descoperirile arheologice arată că în comparație cu perioada Culturii Hemudu (un sit în perioada Neolitică în sudul Chinei, descoperit în orașul Yuyao, tot din provincia Zhejiang, aflat la 20 de kilometri de orașul Ningbo), unde suprafața cultivată cu orez era între 30 până la 40 de metri pătrați, majoritatea fiind cultivată în adâncituri formate natural, în perioada Liangzhu, suprafața cultivată cu orez era de până la 50.000 de metri pătrați, cu producție mare de 140 kilograme pe Mu (un hectar este egal cu 15 Mu). Se poate constata că nivelul de cultivare a orezului în perioada Liangzhu era mult mai mare. Dezvoltarea zonei nu se reflecta doar în suprafața culturilor de orez, ci și la uneltele cu care făceau agricultură. Wang Qicheng:

„Când faci comparație între economiile din diferite epoci, nu trebuie să te uiți la ce produce, ci la uneltele pe care le folosește. Așa diferă economiilor. În întreaga Chină de atunci, în majoritatea regiunilor se practica arătura cu echipamente agricole tipice perioadei neolitice, în formă de hârleț, din lemn mai întâi, apoi din metal. În Liangzhu din zona Laclui Taihu, era răspândită deja arătura cu plugul. Se poate spune că e o depășire cheie în agricultură."