În legendele mitice ale Chinei, ființele umane au fost create de zeița Nuwa (nu în chineză înseamnă femeie, iar wa este numele zeiței), care avea corp de om și coadă de dragon. Pe pământ existau pomi și flori, păsări și animale, pești și insecte, dar atmosfera era moartă, pentru că nu existau ființe umane.
Într-o zi, Nuva zbura de-a lungul Fluviului Galben. În clipa în care și-a văzut chipul frumos reflectat în apa fluviului, a știut ce trebuie să facă și a început să realizeze statuete din nămolul luat din albia fluviului, după imaginea sa, însă în loc de coadă le-a făcut două picioare. Nuwa a suflat apoi peste ele și acestea au căpătat viață, putând merge și vorbi, și le-a dat numele de oameni.
Zeița și-a dorit atunci ca pământul să fie plin de oameni și a început sî facă, zi și noapte, statuete. Însă a obosit și și-a dat seama că nu poate face această muncă foarte repede. Începu să caute o idee prin care să-și desăvârșească creația. În cele din urmă o găsi. Afundă în albia râului o creangă, apoi o răsuci, ca să se umple de nămol. O ridică și începu să o învârtă în aer. Stropii de nămol căzuți pe pământ s-au transformat, dintr-o dată, în omuleți mici. Așa a reușit să creeze o mulțime de de oameni care să împânzească pământul.
Apoi, zeița și-a dat seama că avea o altă problemă. Viața omului era scurtă. Își dorea ca oamenii să dăinuiască peste timp. Într-o noapte, a visat ce să facă. După aceea i-a chemat pe toți oamenii, bărbați și femei, și i-a învățat ce să facă pentru a avea urmași. Mai mult, zeița a creat o floare frumoasă cu o aromă seducătoare. Când primul bărbat a oferit această floare femeii care era în preajma lui, aceasta a zâmbit și inima i-a fost cuprinsă de căldură. A numit această floare trandafirul ce aduce magia iubirii.
Astfel, oamenii și-au asumat responsabilitatea de a perpetua specia și de a duce mai departe viața. De atunci, trăiesc în lume generații după generații.