Capitolul II

Despre uniformitatea tuturor lucrurilor

4

Acum am să spun aici ceva, dar nu ştiu dacă spusa mea este asemănătoare sau nu este asemănătoare cu alte spuse. Indiferent dacă aceste spuse sunt asemănătoare sau nu sunt, toate ţin de aceeaşi categorie. În acest sens, nici eu nu mă deosebesc de alţii. Cu toate acestea, permiteţi-mi, vă rog, să dau nişte explicaţii: A fost un început pentru toate lucrurile; a existat o vreme înainte de acel început; fusese o vreme şi mai înainte de acel început. La început exista şi fiinţă şi nefiinţă; a fost însă o etapă înainte de fiinţa nefiinţei; fusese o etapă şi mai înainte de acea etapă. Deodată apăru nefiinţa, dar nu am defel ştiinţă dacă nefiinţa este fiinţă sau nefiinţă. Tocmai am spus aceste vorbe, dar nu ştiu dacă prin ceea ce am spus am zis într-adevăr ceva sau n-am zis nimic.

Nu există în lume nimic mai mare decât puful nou crescut la o pasăre pe la sfârşitul toamnei, pe când muntele Tai este mic. Nimeni nu trăieşte mai mult decât un prunc mort, în timp ce Peng Zu care a trăit peste 700 de ani, a trecut în nefiinţă prematur. Cerul, pământul şi eu am venit pe lume în acelaşi timp, iar toate lucrurile din lume şi eu, suntem toate un întreg. Întrucât toate lucrurile din lume şi eu suntem un tot întreg, ce mai am de spus? Întrucât am zis că toate lucrurile sunt un tot întreg, cum de n-am nimic de zis? Am spus că unul face doi, doi şi unul fac trei, dacă continuăm tot aşa, nici cel priceput în calcule nu va putea ajunge la numărul final, ca să nu mai vorbim de oamenii de rând. De aceea, dacă prin plecare de la nefiinţă, la fiinţă am ajuns la trei, cât de departe vom ajunge dacă pornim de la fiinţă la fiinţă! Mai bine să nu mergem mai departe, ci să urmăm poruncile firii.

Dao-ul nu are limite la origine, cuvintele nu sunt la origine imuabile, dar din pricina cuvântului „a fi" au apărut limite. Să lămuresc, rogu-te, aceste limite. Există stânga şi dreapta, ordine şi clasificare, diferenţe şi discuţie, întrecere şi controverse. Acestea sunt opt manifestări ale deosebirii. Cât despre ce se găseşte dincolo de cele şase tărâmuri—cer şi pământ, răsărit şi apus, miazănoapte şi miazăzi, înţelepţii le pun la o parte fără discuţii. Cât despre ce se află în cuprinsul celor şase tărâmuri, înţelepţii discută despre conţinut fără comentarii. În cartea Epocii Primăverii şi Toamnei, în analele monarhilor trecuţi în nefiinţă, înţelepţii fac comentarii fără discuţii. De aceea unde există deosebire, acolo există ceva fără deosebire; unde există discuţii, acolo există ceva acceptat fără discuţii. Poţi întreba de ce. Răspunsul este că înţeleptul ţine în sân un cuib de înţelepciune, pe când mulţimea discută despre alternative ca să facă paradă de cunoştinţele acumulate. De aceea se spune că unde există discuţii, acolo există ceva lăsat nevăzut.

Omul care a pătruns Calea-Dao nu se împăunează; omul înzestrat cu arta vorbirii nu spune un cuvinţel; cel plin de mărinimie nu spune despre el că este mărinimos; cel cu inima onestă nu zice că este onest; cel curajos nu pricinuieşte vătămare. Dao-ul scos în evidenţă nu este Dao; cuvintele retorice şi pompoase nu sunt de ajuns să convingă; omul prea onest şi neîntinat nu este de crezut; omul curajos care pricinuieşte vătămare se pierde în vitejie. Respectând fără echivoc aceste cinci cazuri, vei fi aproape de Dao-ul cel mare! De aceea, cel care ştie să se oprească acolo unde nu ştie va ajunge la desăvârşire. Cine poate şti un argument de neexprimat sau Dao-ul de nedescris? De ai putea să le ştii, apoi vei putea fi socotit Izvorul Firii care de se toarnă, nu va fi umplut; de se varsă, nu va seca. N-ai cum şti de unde vine — asta se numeşte „lumină tăinuită".

Traducere: Xu Wende

În colaborare cu Sanda Man