Sărbătoarea scăldatului este practicată de toţi tibetanii, în prima decadă a lui iulie, în Fluviul Lhasa. Atât copiii şi cei vârstnici merg cu acest prilej la scaldat, sărbătoarea durând în mod obişnuit câteva zile.
Anul Nou tibetan este o altă sărbătoare importantă, la fel ca şi Festivalul Sho Dun, cele două caractere având înţelesul de iaurt. În timpul festivalului, se consumă iaurt, se organizează spectacole de operă tibetană şi ritualul grandios de expunere a lui Buddha, fiind vorba de expunerea pe o pantă muntoasă a unui tablou thang-ga cu imaginea lui Buddha.
Există o sărbătoare dedicată femeilor, Sărbătoarea Zeiţei. Femeile se trezesc dis-de-dimineaţă, se îmbracă în costume frumoase şi merg în strada Bakuo din Lhasa unde se roagă zeilor arzând ramuri de pin, oferind la Templul Jokhang pânza hada zeiţei şi exprimâd o dorinţă în faţa zeiţei.
O altă componentă importantă a culturii tibetane o constituie îmbrăcămintea tradiţională. Costumele tibetane sunt colorate şi sunt decorate cu bijuterii valoroase, deoarece strămoşii tibetanilor duceau o viaţă nomadă şi le era mai uşor să se îmbrace cu bijuterii decât să meargă cu bagaje grele.
Un alt tezaur folcloric tibetan îl reprezintă opera tibetană. Opera are o istorie îndelungată şi joacă un rol de neînlocuit în viaţa spirituală a localnicilor. Datorită faptului că trebuie respecte restricţii religioase şi nu a fost influenţată de cultura etniei han, opera tibetană conservă mai multe elemente originale şi dispune de o valoare academică deosebită. În textele teatrale tibetane se regăsesc un număr considerabil de aforisme, proverbe, expresii instituţionalizate şi fabule, care reprezintă elita limbii tibetane.
][ 
