Capitolul II

Despre uniformitatea tuturor lucrurilor

3

Vorbirea nu este ca baterea de vânt. Vorbirea este plină de înţeles ce nu-i bine stabilit. Conţine ea ceva rezonabil? Sau nu e neapărat ca ea să conţină ceva rezonabil? Presupunem că există o deosebire între vorbire şi ciripitul puiului de pasăre. Există într- adevăr o deosebire între ele sau e posibil să nu fie?

De ce Dao-ul e atât de tainic încât nu-l poţi socoti nici ca fiind adevărat şi nici fals? De ce vorbirea este atât de tainică încât nu o poţi socoti nici adevărată şi nici neadevărată? De ce Dao- ul domneşte peste tot şi pare a fi inexistent? De ce vorbirea există şi pare a fi de neacceptat? Dao-ul este tainic când este tăinuit de realizări neînsemnate, iar vorbirea este tainică când este tăinuită de vorbe înflorite. Prin urmare, disensiunea între şcoala confucianistă şi cea moistă rezidă în faptul că fiecare afirmă ceea ce nu-i afirmat de cealaltă şi nu afirmă ceea ce este afirmat de cealaltă. În acest caz, mai bine să analizezi afirmaţia cu mintea limpede.

Fiecare lucru din lume îşi are acea latură şi îşi are această latură. Ce este ignorat din acea latură poate fi perceput din această latură. De aceea se zice că acea latură provine din această latură, pe când această latură derivă din acea latură. Acea latură şi această latură dau naştere una alteia. Cu toate acestea, unde e născare, acolo e şi pierire; unde e pierire, acolo e şi născare; unde e aprobare, acolo e şi dezaprobare; unde e dezaprobare, acolo e şi aprobare; unde e recunoaştere a dreptăţii, acolo e şi recunoaştere a nedreptăţii; unde e recunoaştere a nedreptăţii, acolo e şi recunoaştere a dreptăţii. Astfel în loc de a face aceste deosebiri, înţeleptul caută să privească lucrurile în oglinda cerului, cu alte cuvinte, el caută să cunoască adevărata stare a lucrurilor.

Acea latură e şi această latură şi această latură e şi acea latură. Există adevăr şi neadevăr din această latură a lucrurilor, există adevăr şi neadevăr şi din acea latură a lucrurilor. Există într-adevăr deosebire dintre acea latură şi această latură? Nu există într-adevăr nicio deosebire între acea latură şi această latură? Esenţa Dao-ului constă în a recunoaşte existenţa unui raport de opoziţie între acea latură şi această latură. A recunoaşte esenţa Dao-ului e ca şi cum stând în centrul lucrurilor eşti gata să faci faţă transformării infinite a acestora. Adevărul e infinit şi neadevărul e de asemenea infinit. De aceea se zice că mai bine să scrutezi totul cu mintea limpede.

A folosi un deget mare ca să dovedeşti că acesta nu este un deget nu-i ca şi când foloseşti altceva ca să dovedeşti că acesta nu este un deget. A folosi un cal alb pentru a dovedi că acesta nu e un cal nu e ca şi când foloseşti altceva ca să dovedeşti că acesta nu este un cal. Cerul şi pământul nu sunt decât un deget, toate lucrurile nu sunt decât un cal, între ele neexistând nicio deosebire.

Ceva este acceptat, pentru că-i stabilit de acceptat; altceva nu-i de acceptat, pentru că nu-i stabilit de acceptat. O cărare este formată, pentru că mergem pe ea; un lucru are un nume, pentru că este numit aşa. De ce spunem că aşa-i? Pentru că acel lucru aşa-i la origine. Tot din acelaşi motiv spunem că nu-i aşa? Pentru că lucrul nu-i aşa la origine, oamenii îl socotesc că nu-i aşa. Cum poate un lucru să fie acceptat? Un lucru poate fi acceptat, pentru că lucrul însuşi poate fi acceptat. Cum nu poate fi acceptat? Lucrul nu poate fi acceptat, pentru că lucrul însuşi nu poate fi acceptat. Lucrul are iniţial un astfel de temei, există un motiv să fie acceptat. Nimic nu-i aşa, nimic nu-i de acceptat. De aceea să luăm în considerare lujerul şi stâlpul, fata urâtă foc şi Xi Shi*, precum şi tot felul de lucruri ciudate şi fenomene fantastice — ele toate constituie un tot unitar din punctul de vedere al Dao-ului.

Descompunerea unui lucru duce la formarea altuia, formarea unui lucru duce la distrugerea altuia. Pentru lucruri nu există nici formare şi nici distrugere, există doar înlocuirea reciprocă şi uniformitatea lor. Numai omul cu înţelepciune ştie că înlocuirea reciprocă duce la uniformitate. În loc de a stărui asupra deosebirii între lucruri, omul înţelept respectă cursul lor firesc. Cursul firesc al lucrurilor înseamnă utilitatea lucrurilor, utilitatea lucrurilor înseamnă înlocuirea prin reciprocitate a lucrurilor; înlocuirea lucrurilor e cursul firesc al naturii; cursul firesc al lucrurilor vine aproape de adevărata stare a Dao-ului. Acesta respectă cursul firesc al lucrurilor, dar nu ştie de ce lucrurile se dezvoltă pe făgaşul acestui curs firesc, numit Dao. Înţeleptul ilustrează faptul că îţi dai osteneala să uneşti lucrurile într-un tot unitar fără să ştii că lucrurile constituie de fapt un tot unitar, ajutându-se de fabula „Trei în cursul dimineţii". Ce înseamnă „Trei în cursul dimineţii"? Iată: Trăia odată un crescător de maimuţe care îşi hrănea animalele cu ghinde. Omul zise: „Trei în cursul dimineţii şi patru pe înserate". Vorba trezii furia maimuţelor. Atunci el schimbă vorba: „Patru în cursul dimineţii şi trei pe înserate". Auzind aceasta, maimuţele s-au arătat de îndată pline de veselie. Acelaşi număr de ghinde fără nicio creştere sau reducere le-a trezit maimuţelor mai întâi furia şi apoi veselia, motivul — crescătorul a respectat felul de-a fi al maimuţelor. Omul înţelept a împăcat adevărul cu neadevărul lăsând firea să le armonizeze. Asta înseamnă a stabili un compromis între părţi.

Anticii au ajuns la culmea înţelepciunii. Cum de au ajuns ei acolo? Au pătruns în izvorul universului cu privirea lor scrutătoare, asta-i o ultimă privire, una exhaustivă, o limită extremă! Erau unii care socoteau că lucrurile au existat de la bun început, fără a avea delimitări. Alţii însă socoteau că existau deosebiri între lucruri, dar nu existau contradicţii între adevăr şi neadevăr, însă cum apar în vileag contradicţii între adevăr şi neadevăr, Dao-ul este prejudiciat. O dată ce Dao-ul este prejudiciat, se formează predilecţii. Există într-adevăr realizare şi pierdere? Sau nu există aşa-numitele stări de realizare şi pierdere? Dacă există realizare şi pierdere, înseamnă că Zhaowen ştie să cânte la Qin**. Dacă nu există realizare şi pierdere, înseamnă că Zhaowen nu prea ştie să cânte la Qin. Cântarea lui Zhaowen la Qin, baterea de tobă a lui Shikuang şi retorica lui Huizi — priceperea acestor trei maeştri pe propriul lor domeniu aproape că ajungea la perfecţie şi s-au bucurat de o mare faimă până la asfinţitul vieţii lor. Aceşti trei maeştri socoteau că ei se deosebesc de alţii prin măiestria lor cu care vroiau să reverse lumină asupra altora. Huizi se credea luminat la minte, de aceea a fost prins toată viaţa în dezbateri confuze despre tăria şi albeaţa pietrei. Iar fiul lui Zhaowen a îmbrăţişat cariera tatălui său, dar în toată viaţa sa n-a săvârşit nicio faptă merituoasă. Aceşti trei maeştri pot fi socotiţi încununaţi de succes? Dacă da, pot fi socotit şi eu om cu realizări, deşi nu am nicio ispravă; continuând logica, nici aceşti trei maeştri şi nici eu nu avem vreo realizare. De aceea, un înţelept destoinic dispreţuieşte argumentele sclipitoare şi, în loc să stăruie asupra deosebirii între lucruri, respectă cursul lor firesc. Aceasta înseamnă de fapt „a scruta cu mintea limpede".

* Xi Shi — femeie cunoscută în istoria Chinei pentru frumuseţea ei, după care toată lumea întorcea capul în semn de admiraţie.

** Qin — instrument muzical tradiţional chinez.

                                                                                                                                  Traducere: Xu Wende

                                                                                                                             În colaborare cu Sanda Man