Capitolul II
Despre uniformitatea tuturor lucrurilor
1
Nanguo Ziqi* stătea liniştit la măsuţa de ceai şi îşi ridică faţa spre cer răsuflând încetişor, sufletu-i plutind parcă i se topea trupul. Discipolul lui, Yancheng Ziyou, care stătea în aşteptare dinaintea lui, zise: „Asta din ce pricină? Cum de trupul tău poate să devină asemenea unui arbore veştejit şi sufletul tău să se prefacă în cenuşă stinsă? Înfăţişarea ta cum şezi astăzi liniştit la măsuţa de ceai nu-i aceeaşi cum era altădată când şedeai liniştit."
Ziqi zise:
— Yan, e bine că mi-ai pus această întrebare! Ştii că astăzi mi s-a topit fiinţa? Ai auzit glasul de om, dar n-ai auzit sunetele pământului. Ai auzit sunetele pământului, dar n-ai auzit sunetele cerului!
Ziyou zise:
— Dă-mi, rogu-te, lămuriri. Ziqi zise:
— Răsuflarea pământului o numim vânt. Uneori nu bate vânt, dar de cum se stârneşte un vânt îngrozitor, el urlă prin zece mii de găuri, n-ai auzit vreodată urletul vânturilor năprasnice? În codrii din umerii bătrânilor munţi se adăpostesc multe poteci şerpuite, unde cresc arbori uriaşi cu scorburi: unele sunt ca nişte nări, guri şi urechi; altele aidoma clopotelor cu gâtul lung, vaselor cu gura rotundă, obroacelor de grâne sau asemenea bălţilor şi mocirlelor; când prin ele trece vântul sălbatic, zămisleşte sunete: larmă de izvoare năvalnice, şuierat ca al săgeţilor în valuri, zgomot ca al ocărilor, al răsuflărilor, al strigătelor, al bocetelor, al ciripiturilor, al vaierelor. Un sunet fremătător este sporit de ecourile altor sunete. Un ecou slab izvorăşte dintr-o adiere de vânt, un ecou puternic izvorăşte dintr-un vânt aprig. Când vântul este domolit, glasul tuturor găurilor amuţeşte. N-ai văzut oare niciodată legănarea crengilor şi mişcarea frunzişului la o simplă boare de vânt?
Ziyou zise:
— Glasul pământului e sunetul scos din toate aceste scobituri, pe când la oameni, muzica e sunetul produs de fluiere şi flaute din bambus. Spune-mi cum ne sună în auz sunetele cerului.
Ziqi răspunse:
— Sunetele cerului sunt felurite, dar tot vântul trecând prin diferite găuri produce fel de fel de sunete. Fiecare gaură îşi scoate din sine propriul ei sunet, afară de vânt ce mai poate să le agite?
* Nanguo Ziqi — personaj fi
Traducere: Xu Wende
În colaborare cu Sanda Man